Universitatea Oxford a anunţat că miliardarul american Stephen Schwarzman i-a oferit 150 de milioane de lire sterline, aceasta fiind cea mai mare donaţie unică pe care instituţia o primeşte din perioada Renaşterii până în prezent.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Schwarzman, în vârstă de 72 de ani, finanţează astfel cercetări umaniste şi în zona inteligenţei artificiale (AI), scrie The Guardian.

Banii vor fi folosiţi pentru a crea Schwarzman Centre for the Humanities, care va aduce laolaltă discipline ca Engleza, Filozofia, Muzica şi Istoria într-un hub care va cuprinde spaţii pentru reprezentaţii şi o bibliotecă.

Spre deosebire de alţi donatori, Schwarzman, fondatorul grupului financiar Blackstone, nu a studiat aici. El a spus că a vrut să facă donaţia după ce a fost abordat de Louise Richardson, vicepreşedintă a Oxford, dar şi datorită amintirilor din 1963, când a vizitat locul.

„Îmi amintesc foarte bine că am fost la Oxford, pentru că nu mai văzusem niciodată aşa ceva”, a spus Schwarzman despre vizita făcută când avea 15 ani. „Frumuseţea şi caracterul antic al clădirilor m-au impresionat. Aşa că asta a fost un motiv. Al doilea motiv este excelenţa ariilor în care acest proiect este implicat, potrivirea între ce face Oxford şi valorile pe care le-a dezvoltat pentru civilizaţia vestică şi nevoia de a le aplica acestei tehnologii care creşte rapid”.

Richardson l-a abordat în urmă cu 18 luni pe Schwarzman pentru a-i propune să finanţeze un nou centru pe locul fostei Infirmerii Radcliffe. Ea a declarat că a fost suprinsă că omul de afaceri a cerut planuri mai ambiţioase decât cele discutate iniţial. Astfel, a apărut ideea a ceea ce Richardson numeşte „un hub umanist unic”.

Proiectul este susţinut şi de scriitorul Philip Pullman. „Oxford, care abundă în talente de tot felul, merită un centru adecvat pentru studierea şi celebrarea unamismului”.

„Dacă în Marea Britanie suntem o instituţie chiar bogată (cu 3 miliarde de lire sterline venit anual), comparativ cu SUA - Harvard (40 de miliarde de dolari), Yale, Stanford, Princeton şi aşa mai departe - veniturile lor îl depăşesc de multe ori pe al nostru, iar aceştia sunt oamenii cu care concurăm pentru echipe, studenţi, fonduri de cercetare”, a mai spus Richardson.

Schwarzman are o avere de 12 miliarde de dolari, potrivit celor mai recente estimări, şi a făcut numeroase donaţii către universităţi şi instituţii culturale, între care New York Public Library, care a primit 100 de milioane de dolari. În plus, el a finanţat o schemă de burse la Universitatea Tsinghua din China şi a acordat 350 de milioane de dolari pentru cercetare AI la Massachusetts Institute of Technology.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.