Telescopul VLT - Very Large Telescope -, operat de ESO (European Southern Observatory) în Chile, va fi modificat pentru a permite o cercetare mai eficientă a planetelor potenţial locuibile din Alpha Centauri, cel mai apropiat sistem stelar faţă de Terra, informează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

ESO a anunţat că a semnat un acord cu Breakthrough Starshot, în virtutea căruia vor fi lansate câteva mii de sonde spaţiale de mici dimensiuni care vor călători prin spaţiu spre acel sistem stelar şi vor trimite numeroase fotografii pe Terra.

Breakthrough Starshot, o companie sprijinită de miliardarul Yuri Milner şi de astrofizicianul Stephen Hawking, va oferi finanţarea necesară pentru a permite echipamentelor instalate pe VLT - ce analizează bolta cerească în spectrul infraroşu - să fie adaptate şi să detecteze mai eficient stelele cu luminozitate slabă, a anunţat ESO într-un comunicat ce a fost publicat luni. 

Acele modificări vor avea ca efect reducerea luminilor solare care acoperă prin strălucirea lor planetele, mai puţin strălucitoare, îmbunătăţind astfel şansele de descoperire a exoplanetelor locuibile.

Interesul faţă de explorarea celei mai apropiate stele faţă de Soare a crescut tot mai mult după ce oamenii de ştiinţă au anunţat în 2016 că au descoperit dovezi ale unei planete de mărimea Terrei care orbitează Proxima Centauri, o stea din sistemul stelar Apha Centauri.

Telescoape mai mari, programate să intre în funcţiune în jurul anilor 2020, precum Extremely Large Telescope, operat tot de ESO, aflat în prezent în construcţie, în Chile, ar trebui să ofere oamenilor de ştiinţă mai multe informaţii despre numărul şi natura exoplanetelor.

ESO este o organizaţie interguvernamentală de cercetări în domeniul astronomiei, formată şi susţinută de 16 guverne (14 ţări europene şi Brazilia) şi găzduită de Chile.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.