Un documentar despre familia regală britanică, care a fost difuzat acum mai mult de 50 de ani, a fost eliminat de pe YouTube, scrie BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Filmul "Royal Family" de Richard Cawston a fost difuzat prima dată în 1969 şi a urmărit familia timp de un an. 

Filmul a reapărut online la începutul acestei luni, dar a fost îndepărtat marţi "din cauza unei revendicări privind drepturile de autor". 

Interesul pentru acest documentat a apărut după ce a fost amintit într-un episod recent din "The Crown". 

Drama Netflix se află acum la al patrulea sezon, cu Olivia Colman în rolul reginei. 

Admiratorii monarhiei au putut vedea, pentru scurt timp, documentarul de 105 minute pe contul de YouTube sub numele Philip Strangeways.

Potrivit The Huffington Post, a fot vizionat de 10.000 de ori luna aceasta, înainte de a fi retras. 

Familia regală a fost iniţial urmărită de peste 350 de milioane de oameni atunci când a fost difuzat filmul. Documentarul a fost închis în arhivă prin decret regal. 

Filmul a oferit o imagine a vieţii private a familiei regale, cu 43 de ore de filmate care i-au inclus pe regină, ducele de Edinburg şi pe copiii lor bucurându-se de un grătar la Balmoral, locuinţa din Scoţia. 

Prinţul Charles a fost văzut făcând ski nautic, în timp ce prinţul Edward îi cerea mamei sale o îngheţată. 

Familia a fost văzută când a întâmpinat echipa olimpică britanică şi a luat masa cu preşedintele american Richard Nixon. De asemenea, ei au făcut un turneu în America de Sud. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.