Facebook, Twitter şi YouTube au accelerat procesul de eliminare a conţinutului instigator la ură, după ce Uniunea Europeană (UE) a ameninţat că va adopta o legislaţie severă pentru rezolvarea acestei probleme, scrie Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Uniunea Europeană a ameninţat companiile din social media cu o legislaţie severă în cazul în care acestea nu sporesc eforturile de a lupta împotriva distribuirii conţinutului extremist şi a discursului instigator la ură pe platformele pe care le deţin. 

Microsoft, Twitter, Facebook şi YouTube au semnat un cod de conduită cu UE în mai 2016 pentru a analiza cele mai multe reclamaţii într-un interval de timp de 24 de ore de la primirea acestora. Instagram şi Google+ vor semna, de asemenea, acest cod, potrivit Comisiei Europene.

Companiile au reuşit să analizeze reclamaţiile în decurs de o zi în 81% dintre cazuri, în timpul unei monitorizări efectuate pe durata unei săptămâni, la finalul anului trecut, a arătat un raport lansat vineri de UE. Acesta reprezintă un progres, procentul fiind mai mare decât cel de 51% care a fost înregistrat în mai 2017, ultima dată când Comisia examinase respectarea codului de conduită.

În medie, companiile au eliminat 70% din conţinutul care le-a fost reclamat, spre deosebire de 59,2%, în mai 2017.

Vera Jourova, comisarul european pentru justiţie, a spus că nu îşi doreşte să se ajungă la o rată de eliminare de 100%, pentru că aceasta ar aduce atingere libertăţii de exprimare. 

Jourova a mai spus că nu sprijină o legislaţie similară celei adoptate de Germania. Anul trecut, în această ţară a intrat în vigoare o lege prin care pot fi aplicate amenzi de până la 50 de milioane de euro pentru companii din social media care nu elimină discursul instigator la ură suficient de repede. 

Vera Jourova a adăugat că rezultatele publicate vineri au făcut mai puţin probabil ca ea să sprijine stabilirea unei legislaţii în privinţa eliminării discursului instigator la ură.

Facebook a analizat reclamaţiile primite în mai puţin de 24 de ore în 89,3% dintre cazuri, YouTube în 62,7% dintre cazuri, iar Twitter în 80,2% dintre cazuri.

Din totalul conţinutului instigator la ură reclamat companiilor, aproape jumătate a fost găsit pe Facebook, în timp ce 24% a fost găsit pe YouTube, iar 26% pe Twitter.

Cel mai comun subiect al mesajelor instigatoare la ură identificate de Comisie a fost etnia. Clasamentul a fost completat de mesaje anti-musulmane şi xenofobe, inclusiv afirmaţii instigatoare la ură la adresa migranţilor şi refugiaţilor.

Companiile din social media au întâmpinat presiuni din partea mai multor guverne europene pentru a creşte eforturile în privinţa conţinutului extremist răspândit online, inclusiv prin utilizarea inteligenţei artificiale.

Potrivit unui oficial al Uniunii Europene, Comisia ar putea lansa, la sfârşitul lunii februarie, o recomandare despre modul în care companiile ar trebui să elimine conţnutul extremist legat de grupuri militante.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.