Serviciul de social media Twitter a suspendat sâmbătă două conturi legate de cei 12 ruşi acuzaţi de procurorul special Robert Mueller că s-au amestecat în alegerile prezidenţiale din Statele Unite din 2016.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Vineri, cei 12 agenţi ai serviciilor secrete ruse au fost puşi sub acuzare pentru că au spart şi au făcut publice ilegal e-mail-urile unor politicieni democraţi în timpul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din 2016.

Twitter a anunţat că a suspendat conturile @DCLeaks_ şi @Guccifer_2, care erau amintite în rechizitoriu.

Acuzarea susţine că, începând cu iunie 2016, spionii au dezvăluit zeci de mii de e-mail-uri şi documente furate „folosindu-se de nume online fictive, inclusiv @DCLeaks_ şi @Guccifer_2”.

Într-un comunicat citat de Reuters, Twitter a transmis: „Conturile au fost suspendate pentru că aveau legătură cu o reţea de conturi suspendate anterior pentru că au operat încălcând regulile noastre”.

Este pentru prima dată când Mueller acuză guvernul rus de amestec în alegerile prezidenţiale. Kremlinul a negat orice implicare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.