Televiziunea publică a anunţat, duminică, amânarea difuzării interviului acordat de prim-ministrul Dacian Cioloş emisiunii ”Viaţa Satului”, invocând perioada de campanie electorală şi faptul că demnitarul este imaginea unuia dintre partidele politice.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Având în vedere perioada de campanie electorală pe care o traversăm, conducerea SRTv a decis amânarea difuzării interviului acordat de premierul Dacian Cioloş emisiunii «Viaţa Satului»”, se arată într-un comunicat transmis de televiziunea publică.

Motivele acestei decizii sunt faptul că prim-ministrul este imaginea campaniei unui partid, dar şi că în interviu nu există ştiri ”la zi” şi că Dacian Cioloş a participat recent la o emisiune a TVR.

”Dorim evitarea oricăror interpretări care s-ar putea naşte din mai multe motive. Primul motiv decurge din faptul că premierul reprezintă imaginea de campanie a unui partid, ceea ce poate crea impresia unei emisiuni de campanie - şi ar fi incorect; imaginea lui apare atât pe afişele cât şi în clipurile electorale care se difuzează pe toate posturile, inclusiv la TVR. Un alt motiv este faptul că în interviul acordat nu există ştiri la zi sau comunicări importante şi urgente, care să nu poată fi difuzate post-campanie electorală. Nu în ultimul rând, adaugăm că premierul a fost invitat deja la TVR, în timpul acestei campanii electorale, participând la o emisiune live, pe TVR 1, o oră, săptămâna trecută, pentru a face bilanţul unui an de guvernare”, au mai transmis reprezentanţii Televiziunii Române.

Ei mai spun că emisiunile electorale la TVR se desfăşoară pe spaţii bine definite, respectând toate legile şi regulile de desfăşurare - Legea nr. 208 din 2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi Decizia nr. 592 a Consiliului Naţional al Audiovizualului. Spaţiile destinate partidelor au fost anunţate din timp, împărţirea timpilor de antenă fiind discutată cu acestea iar ordinea a fost trasă la sorţi şi comunicată.

Faptul că anunţă această reprogramare, ”nu face decât să confirme că a fost o decizie luată după analizarea tuturor aspectelor şi pe care ne-o asumăm în primul rând în faţa publicului nostru”.

”Ne manifestăm disponibilitatea de a difuza emisiunea pe TVR+ (în mediul online) înaintea difuzării pe TVR 1. Tot în scopul echilibrului dorit, vom propune PNL (partid care este asociat şi reprezentat de imaginea premierului Cioloş) să folosească spaţiul electoral care i se cuvine prin distribuţia mai sus amintită, şi pentru a difuza interviul premierului, sau părţi considerate importante din acesta”, a mai transmis televiziunea.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.