Tentativa de asasinat a lui Donald Trump şi ravagiile războiului din Sudan şi Gaza au dominat Premiile Pulitzer, distincţiile anuale pentru jurnalism şi literatură americane, decernate luni de Universitatea Columbia din New York, scrie AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Cele mai prestigioase premii din jurnalismul american, Pulitzer, au onorat munca echipelor de la The Washington Post pentru acoperirea „luminoasă şi urgentă” a tentativei de asasinare a lui Donald Trump, la 13 iulie, la un miting în Pennsylvania. Imaginile cu Donald Trump, rănit la ureche, cu sângele curgându-i pe faţă şi cu pumnul ridicat, au făcut înconjurul lumii. Comitetul Pulitzer a lăudat „relatarea detaliată” şi „analiza fină” a acestui eveniment, care a avut loc în plină campanie prezidenţială, câştigată de republican.

Problema dreptului la întreruperea voluntară a sarcinii (avort), aflată în centrul campaniei americane, a adus ProPublica premiul Pulitzer pentru jurnalism de serviciu public.

Evenimente
26 mai Energy Road - Energie la tine acasă
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României

ProPublica relatase în septembrie despre moartea unei femei în vârstă de 28 de ani, Amber Thurman, într-un spital din Georgia în august 2022, dând vina pe lipsa de îngrijire cauzată de legile restrictive privind avortul din statul respectiv. Candidata democrată la preşedinţie Kamala Harris a deplâns moartea lui Amber Thurman, acuzând regresul drepturilor femeilor orchestrat de Donald Trump.

Tot în Statele Unite, agenţia de presă Reuters a câştigat la categoria „jurnalism de investigaţie” pentru munca sa „îndrăzneaţă” privind legile „laxe” care au permis vânzarea la preţuri modice a fentanilului, un puternic opioid sintetic responsabil de atâtea supradoze pe teritoriul Americii de Nord.

În domeniul artelor, scriitorul Percival Everett a câştigat Pulitzerul pentru cel mai bun roman cu "James", o lucrare care revizitează clasicul lui Mark Twain "Aventurile lui Huckleberry Finn" pentru a "ilustra absurditatea supremaţiei rasiale", potrivit comisiei.

"Speranţă" şi "umanitate"

La categoria cel mai bun reportaj internaţional, comitetul a recompensat activitatea The New York Times şi a reporterului său Declan Walsh pentru acoperirea conflictului sângeros din Sudan, inclusiv comerţul ilicit cu aur şi afacerile regionale aflate în centrul confruntărilor locale.

Premiile Pulitzer sunt sponsorizate de Universitatea Columbia, epicentrul protestelor pro-palestiniene din campusurile americane, dar care se află acum în mijlocul unei controverse în urma arestării unor studenţi străini care au luat parte la demonstraţii împotriva războiului din Gaza şi care sunt ameninţaţi cu expulzarea din ţară.

Comitetul Pulitzer l-a premiat pe poetul palestinian din Gaza, Mosab Abu Toha, la categoria „opinii” pentru textele publicate în revista The New Yorker despre „carnagiul fizic şi emoţional din Gaza”. 

Comitetul a declarat că aceste articole au combinat „reportajul amănunţit şi memoria intimă”, fiind astfel martore ale „experienţei palestiniene” în ultimul an şi jumătate de bombardamente. 

"Tocmai am câştigat Premiul Pulitzer la categoria „comentarii”. Fie ca el să aducă speranţă, să devină o poveste", a comentat Mosab Abu Toha pe reţelele de socializare, citând ultimele cuvinte din "Dacă trebuie să mor", un poem al scriitorului palestinian Refaat Alareer, marele său prieten, ucis în decembrie 2023 într-un atac israelian în Gaza. 

Fotografii palestinieni de la Agenţia France-Presse (AFP) au fost finalişti la categoria fotografie „Breaking News” pentru „imagini puternice” care mărturisesc „umanitatea oamenilor din Gaza în mijlocul distrugerilor şi pierderilor la scară largă”.

Fotograful Doug Mills de la The New York Times a câştigat la această categorie pentru fotografiile sale de la tentativa de asasinat a lui Donald Trump, inclusiv o imagine cu un glonţ în aer în timp ce candidatul, acum preşedinte, vorbea mulţimii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.