Trofeul Carpaţi de la Craiova va fi transmis în direct, de vineri până duminică, de Televiziunea Română, la TVR 1, TVR 2 şi TVR HD.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ajuns la cea de-a 49 ediţie, turneul va fi găzduit de Polivalenta din Craiova, unde tricolorele vor întâlni Brazilia, campioană mondială în 2013, dar şi Polonia, semifinalistă la ultima ediţie a campionatului lumii şi Macedonia.

Primul meci transmis de Televiziunea Română va fi Macedonia – Brazilia, vineri, de la ora 17.00, pe TVR HD, acesta fiind urmat, de la 19.00, de România – Polonia, tot la TVR HD.

Sâmbătă vor fi transmise meciurile Brazilia – Polonia, de la ora 14.00, la TVR HD, şi România – Macedonia, de la ora 16.00, la TVR 2 şi TVR HD.

Duminică vor fi transmise meciurile Macedonia – Polonia, de la ora 14.00, la TVR HD, şi România – Brazilia, de la ora 16.30, la TVR 1 şi TVR HD.

Spaniolul Ambros Martin, selecţionerul tricolorelor, va decide cu această ocazie lotul pentru Campionatul Mondial din Germania, urmând să aleagă 16 handbaliste plus o rezervă, dintre cele 20 de  jucătoare convocate pentru Trofeul Carpaţi.

În decembrie, România va juca la Mondialul din Germania în grupa de la Trier, cu Paraguay, Slovenia, Angola, Spania şi Franţa, primele patru urmând să obţină calificarea în optimile întrecerii.

Pentru Trofeul Carpaţi, antrenorii Ambros Martin, Horaţiu Pasca şi Fort Mauri au convocat următorul lot: Denisa Dedu şi Yulia Dumanska - portari, Valentina Ardean-Elisei şi Ana Maria Popa - extreme stânga, Cristina Florianu, Cristina Neagu, Bianca Bazaliu şi Gabriella Szucs - interi stânga, Eliza Buceschi, Cristina Laslo şi Mădălina Zamfirescu – centri, Melinda Geiger, Ana Maria Dragut şi Laura Popa - interi dreapta, Aneta Udriştioiu, Alina Ilie şi Ana Maria Berbece - extreme dreapta, Cyntia Tomescu, Crina Pintea şi Timeea Tătar – pivoţi.

Meciurile din Bănie, transmise în direct pe posturile TVR 1, TVR 2 şi TVR HD, vor fi comentate de Dragoş Cojocaru şi Dragoş Bocanaciu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.