Teatrul Naţional ”I.L.Caragiale” din Bucureşti lansează în această lună TNB-TV, un nou canal de YouTube.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Prima transmisie live a TNB-TV va începe luni, 20 iulie, la ora 17.00, cu doar câteva zile înainte de data premierei spectacolului „Jurnal de România. 1989”, regizat de Carmen Lidia Vidu la TNB.

Spectacolul va fi prezentat în premieră, pe 24, 25 şi 26 iulie, la Amfiteatru TNB, unul dintre puţinele spaţii teatrale deschise publicului în această perioadă. Aici, se derulează şi în acest an programul „Nopţi de vară, sus, pe teatru”, pe acoperişul Teatrului Naţional Bucureşti.

Pe TNB-TV, publicul va putea vedea primele transmisii în direct din Teatrul Naţional Bucureşti, înregistrări video realizate de echipa de comunicare a TNB cu ajutorul echipei Studioului Media al TNB - care va asigura filmarea şi transmisia live a unor materiale video realizate special pentru publicul pasionat de teatru.

De asemenea, la TNB-TV vor fi întâlniri speciale, interviuri cu actori, regizori, scenografi, tehnicieni de spectacol, pe scurt oameni de teatru, în special din echipa Teatrului Naţional. 

Primul interviu, cu care TNB-TV va începe seria de transmisii live, luni, cu ocazia premierei spectacolului de teatru documentar „Jurnal de România.1989”, cel mai nou episod dintr-un proiect mai amplu al regizoarei Carmen LidiaVidu.

Canalul Youtube TNB - interfaţa video online a Teatrului Naţional ”I.L.Caragiale” din Bucureşti - a găzduit, în perioada martie-iunie 2020, transmisii în sistem de streaming live ale Conferinţelor TNB şi ale câtorva dintre spectacolele fixate pe suport video şi păstrate în arhiva teatrului. Spectatorii fideli, mai vechi sau nou abonaţi ai Youtube Channel TNB (astăzi, în număr de 9.150 şi nu numai din România) au putut urmări câteva titluri din repertoriul curent: „Furtuna”, „Allegro, ma non troppo”, „Două loturi”, „Dumnezeu se îmbracă de la second-hand”,”Luminiţa, de la capătul tunelului”.

Au fost difuzate, însă, şi spectacole mai vechi care nu mai pot fi văzute pe scenă, precum „Năpasta”, „Ultima oră”, „Take, Ianke şi Cadîr”, „Visul unei nopţi de vară”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.