Un târg de antichităţi dedicat sărbătorii Sfântului Dumitru va avea loc la Muzeul Naţional al Ţăranului Român între 23 şi 25 octombrie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Târgul de Sânmedru - de antichităţi ţărăneşti, la care vor participa aproximativ 40 de colecţionari din toată ţara, va putea fi vizitat zilnic între orele 10:00 şi 18:00.

Vor fi scoase la vânzare piese de costum ţărănesc, ţesături de interior (covoare, ştergare, feţe de pernă şi feţe de masă), icoane pe lemn şi pe sticlă, podoabe, mobilier crestat şi pictat (lăzi de zestre, mese, scaune, blidare, lingurare, dulapuri), obiecte de ceramică, dar şi roţi de tors, unelte, publicaţii socio-etnografice din perioada interbelică, bancnote vechi şi timbre cu subiecte etnografice.

Alături de anticari, Galeria de Artă Ţărănească va scoate în curte haine de sărbătoare, ştergare, scoarţe, ulcioare, ouă încondeiate, icoane pictate pe lemn şi pe sticlă, împletituri şi alte meşteşuguri.

Preţul biletului de intrare la târg: adulţi - 8 lei; pensionari - 4 lei; elevi şi studenţi, posesori ai cardului Euro 26, în vârstă de până la 30 de ani, persoanele adulte cu handicap mediu sau uşor - 2 lei.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.