Două reviste medicale britanice de prim plan au solicitat marţi Guvernului să revină asupra relaxării restricţiilor anti-Covid în perioada Crăciunului, avertizând că ar putea costa viaţa a "numeroase" persoane, potrivit AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Autorităţile britanice au decis să autorizeze trei gospodării diferite să se întâlnească în interior timp de cinci zile, din 23 până în 27 decembrie, ridicând în mod provizoriu restricţiile care se aplică în mare parte a ţării. 

Într-un editorial comun, British Medical Journal (BMF) şi Heath Service Journal (HSJ) estimează că asta ar putea duce la o congestie a serviciului public de sănătate (NHS), în contextul în care infecţiile şi spitalizările cresc în unele regiuni. 

"Credeam că Guvernul este pe punctul de a comite o altă eroare majoră care va costa vieţile a numeroase persoane", au subliniat revistele. 

"Numărul de pacienţi spitalizaţi cu Covid-19 continuă să crească şi un al treilea val este aproape inevitabil, spitalele NHS riscă să se confrunte cu o alegere dificilă: să fie copleşite sau să oprească intervenţiile facultative sau neurgente", adaugă ele. 

Jurnalele fac apel ca Marea Britanie să urmeze "exemplele mai prudente" ale ţărilor vecine precum Germania, Italia şi Olanda.                

Ministrul Sănătăţii Matt Hancock a indicat luni că nu are nicio intenţie de a reveni asupra acestei relaxări, dar unele ziare au vorbit despre o posibilă revizuire a măsurii miercuri. 

Acest avertisment care vine a doua zi după anunţul trecerii Londrei şi a unor regiuni din sud-est, unde epidemia câştigă teren, la cel mai înalt nivel al restricţiilor de miercuri.                

Autorităţile au indicat că au depistat o nouă variantă de coronavirus, parţial implicată în transmiterea galopantă observată în aceste regiuni.

În zonele supuse nivelului cel mai sever al restricţiilor, hotelurile, pub-urile şi restaurantele trebuie vor fi închise, precum şi spaţiile culturale precum cinematografele, teatrele şi muzeele. Magazinele şi şcolile rămân deschise. 

Interacţiunile sociale sunt limitate, cu interzicerea întâlnirilor cu persoane care fac parte din altă gospodărie, cu excepţie unor locuri deschise precum parcurile. 

Una dintre ţările cele mai îndoliate din Europa, cu peste 64.000 de morţi, Marea Britanie a cunoscut două perioade de carantină de la începutul pandemiei. Gestionarea crizei de Guvernului premierului conservator Boris Johnson a fost aspru criticată.  

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.