Cercetătorii au asigurat vineri că au identificat particularităţi genetice care ar putea explica de ce anumiţi pacienţi fac o formă gravă de Covid-19, ceea ce ar putea, potrivit lor, să direcţioneze mai bine tratamentele, scrie AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Frumuseţea geneticii, este că poate prezice efectele unui medicament. Ceea ce este cu adevărat interesant la acest studiu, este că am identificat genele care sunt direct relevante din punct de vedere terapeutic, ceea ce ne poate conduce la tratamente", a spus autorul principal al acestui studiu publicat în revista medicală Nature, Kenneth Baillie (Universitatea din Edinburgh).

Pentru a încerca să determine de ce unii pacienţi suferă de o formă gravă a bolii şi nu de altele, cercetătorii au analizat genomul de la mai mult de 2.000 de britanici grav afectaţi. 

Comparându-l cu cel al altor persoane, ei au identificat opt secvenţe genetice comune la bolnavi grav de Covid. Ei au determinat că aceste secvenţe joacă un rol în răspunsul inflamatoriu pe care organismul îl produce pentru a combate agenţii patogeni ca noul coronavirus. 

Mergând mai departe, ei au izolat două gene în special, numite TYK2 şi CCR2, al căror rol este de a codifica proteinele implicate în răspunsul inflamator al organismului.

Din punct de vedere teoretic, a acţiona asupra acestor substanţe ar putea permite diminuarea gravităţii bolii.                

"Am arătat că oamenii care produc mai multe proteine TYK2 sunt mai expuse riscului pentru Covid. Cu toate astea, există un medicament pe piaţă care îl inhibă", a asigurat Kenneth Baillie într-o conferinţă de presă online. 

Grupul de medicamente care limitează acţiunea proteinei TYK2, numiţi inhibitori ai kinazei Janus (JAK), sunt în special folosiţi contra artritei reumatoide, o boală inflamatorie. 

De altfel, potrivit lui Kenneth Baillie, se desfăşoară studii privind un tratament cu anticorpi sintetici care combate acţiunea proteinei CCR2.

Potrivit cercetătorului şi colegilor săi, este urent ca aceste medicamente să fie testate pe pacienţi grav afectaţi de Covid. 

În ultimele luni, mai multe piste genetice au fost explorate pentru a încerca explicarea formelor grave de Covid-19. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.