Scriitorul Stephen King, o legendă a romanelor horror şi thriller, a publicat joi un mesaj pe Twitter în care s-a declarat ”entuziasmat” de faptul că muzicianul Bob Dylan a câştigat, joi, premiul Nobel pentru literatură pe anul 2016.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

De asemenea, Stephen King consideră că victoria repurtată joi de muzicianul Bob Dylan reprezintă, indiferent de părerile unora dintre cititorii nord-americani despre talentul literar al acestuia, un agent tonic pentru moralul opiniei publice americane.

”Sunt entuziasmat că Bob Dylan a câştigat premiul Nobel. Este un lucru mare şi benefic, într-un anotimp al josniciilor şi al tristeţii”, a scris renumitul romancier pe contul său de Twitter.

Cântăreţul american Bob Dylan a câştigat premiul Nobel pentru literatură pe 2016 pentru ”crearea unor noi expresii poetice în marea tradiţie a cântecului american”, potrivit motivaţiei oficiale a Comitetului Nobel.

Anunţul a fost făcut joi, într-o conferinţă de presă care a avut loc la Stockholm.

Bob Dylan are statutul unei legende. Influenţa lui asupra muzicii contemporane este profundă, iar el este obiectul unui flux constant de ”literatură secundară”, reprezentând sursa de inspiraţie principală pentru numeroşi scriitori.

Prin versurile sale, publicate în volume sau transpuse pe muzică, Bob Dylan a marcat cultura americană în a doua jumătate a secolului al XX-lea.

Majoritatea compoziţiilor sale au devenit embleme ale mişcărilor anti-război şi pentru drepturile civile la scară mondială.

Dintre albumele care au marcat istoria muzicii se numără ”The Times They Are a-Changin'” (1964), ”Blonde on Blonde” (1966), ”Oh Mercy” (1989), ”Good as I Been to You (1992)” şi ”Together Through Life” (2009).

În cariera sa de peste 55 de ani a primit 43 de nominalizări la premiile Grammy, a câştigat 12 astfel de trofee, a primit un Oscar, în 2000, pentru cel mai bun cântec, ”Things Have Changed" din ”Wonder Boys”, melodie care i-a adus şi un Glob de Aur.

Bob Dylan a fost inclus în Rock and Roll Hall of Fame în 1982, iar cinci cântece ale sale au fost listate între 500 piese care au configurat rock & roll-ul, clasament realizat de The Rock and Roll Hall of Fame and Museum în 2007.

Scrierile sale au devenit volume de poezie şi memorii, iar lucrările sale - pictură şi scultură - sunt prezentate în mai multe albume de artă.

În România, volumele sale au fost publicate sub titluri precum ”Suflare în vânt - 100 de poeme traduse de Mircea Cărtărescu”, ”Tarantula” şi ”Cronica vieţii mele”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.