Spectacolul educativ de teatru şi muzică ”Clasic e fantastic – Bela Bartok şi povestea Prinţului cioplit în lemn”, dedicat copiilor cu vârste curpinse între 4 şi 10 ani, regizat de Monica Ciută, va fi prezentat în premieră la Sala Majestic a Teatrului Odeon, pe 12 martie, de la ora 18.00.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Compozitorul Bela Bartok s-a născut în anul 1881 în oraşul Sânnicolau Mare, la acea vreme parte a Imperiului austro-ungar.

”Renumele şoriceilor Sică şi Rică, cei care au trăit pe rând alături de cei mai mari muzicieni ai tuturor timpurilor, pe când aceştia erau copii  – în vioara lui Vivaldi, în orga lui Bach, în biblioteca lui Mozart, sub pianul lui Chopin, în curtea casei ţărăneşti a familiei Enescu – a ajuns până la urechile copilului Bartok care, vrând să îi cunoască pe cei doi, i-a invitat să îi facă o vizită. Sică şi Rică, apoi şi pisica Lola, ajung într-un spaţiu cultural nou, străin, pe care încearcă să-l cunoască şi să şi-l apropie. Învaţă câteva cuvinte în limba maghiară, joacă jocuri de copii cu Bela şi cu prietenul acestuia, macedoneanul Ioşka, ascultă cu interes poveşti despre culegeri de folclor cu ajutorul unui instrument-minune, pe nume fonograf şi au ocazia să cânte chiar la instrumente populare până atunci necunoscute ca drâmba şi tulnicul”, au descris spectacolul reprezentanţii Teatrului Odeon.

Show-ul vorbeşte spectatorilor şi despre felul în care Bela Bartok a compus muzică inspirată de folclorul ţărănesc, cel maghiar în special, dar şi cântecele cehilor, slovenilor, italienilor, polonezilor, croaţilor şi românilor. Pianista Raluca şi violonista Monica interpretează fragmente din ciclul de piese pentru pian pentru copii şi cele şase ”Dansuri populare româneşti”.

Înainte de a se reîntoarce la Bucureşti, Sică, Rică şi Lola îl ajută pe Bela Batok să prezinte, în faţa copiilor din sala de spectacol, ”Povestea prinţului cioplit în lemn”, un balet inspirat de un basm despre un prinţ îndrăgostit de o prinţesă şi un spirit rău care încearcă să îl împiedice să se apropie ea.

Spectacolul, realizat cu sprijinul Institutului Maghiar din Bucureşti, are durata de o oră, iar preţul biletelor este de 21,2 lei pentru adulţi, şi 12,72 lei pentru copii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.