Jucătoarea americană de tenis Coco Gauff, proaspăta câştigătoare a turneului de la Roland Garros, şi-a felicitat adversara din finală, pe Aryna Sabalenka, şi a dedicat victoria echipei sale şi prietenilor.
„Este uimitor, sunt atât de fericită, abia îmi vine să cred. Acest trofeu este pentru toţi oamenii care m-au susţinut!”, a fost prima declaraţie a lui Coco Gauff după victoria meritată obţinută în finala de la Roland Garros.
Adversara din finală a americancei, belarusa Aryna Sabalenka a fost nemulţumită de nivelul jocului său în ultimul act: „Sincer, oameni buni, asta doare foarte tare, mai ales după două săptămâni atât de dificile. Am jucat un tenis grozav până astăzi, iar apoi, în aceste condiţii oribile, să joc un tenis atât de slab în finală... chiar doare. Dar e în regulă.
Oricum, felicitări, Coco. În aceste condiţii grele, ai fost jucătoarea mai bună decât mine. Bravo pentru cele două săptămâni excelente. Felicitări pentru al doilea Slam. Eşti o luptătoare. Munceşti din greu. Felicitări ţie şi echipei tale”, a declarat Sabalenka după meci. Coco Gauff a ţinut să-i răspundă acesteia: „Aş dori să o felicit pe Aryna. Eşti o luptătoare. Eşti numărul 1 în lume. Ştiu că azi a fost un meci greu, dar meriţi pe deplin toate rezultatele pe care le-ai obţinut. De fiecare dată când jucăm, este un meci foarte dificil pentru mine. Felicitări! Sper să mai jucăm de multe ori de acum înainte”, i-a răspuns Coco Gauff sportivei din Belarus.
Aryna Sabalenka a dezvăluit şi cum va petrece perioada următoare: „Am deja rezervat un avion spre Mykonos, alcool şi zahăr. Am nevoie de câteva zile să uit de lumea asta nebună şi de... Dacă aş putea să înjur acum, aş face-o, dar încerc să fiu politicoasă. Dar da, tequila, dulciuri şi o să înot ca un turist timp de câteva zile”, a mai spus Sabalenka.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...