Serialul dramatic "Zei americani" (American Gods), bazat pe bestseller-ul internaţional tradus în peste 30 de limbi, cu acelaşi nume, scris de Neil Gaiman în 2001, continuă cu sezonul doi din 6 decembrie, în fiecare vineri, de la ora 21.00, la AXN.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Producţia „Zei americani”, în care realitatea se îmbină magistral cu fantezia, spune povestea unui nou tip de război - cel între Vechii şi Noii Zei. Zeii Vechi, tradiţionali, cu rădăcini mitologice din diferite culturi ale lumii, se tem, întrucât adepţii lor fie pier, fie îi consideră irelevanţi, fiind uşor seduşi de banii, de tehnologia şi celebritatea oferită de Zeii Noi.

În sezonul doi, bătălia ajunge într-un punct critic şi destinele oamenilor şi ale zeilor se ciocnesc. În timp ce domnul World plănuieşte răzbunarea pentru atacul suferit în primul sezon, Shadow pariază totul pe încercarea lui Wednesday de a-i convinge pe Zeii Vechi că este momentul unui război total.

Un consiliu la “House on the Rock” se transformă într-un haos, trimiţând zeii, atât vechi, cât şi noi într-o misiune de-a lungul Americii şi totul se va clarifica în Cairo, Illinois. Shadow va fi forţat să îşi găsească locul ca adept în această nouă lume a zeilor vii, o lume neagră unde schimbarea cere angajament şi credinţa impune sacrificii teribile.

Ricky Whittle (“The 100”), Ian McShane (“John Wick: Capitolul 2”, “Urzeala tronurilor”), Emily Browning (“Lemony Snicket - O serie de evenimente nefericite”), Pablo Schreiber (“Orange is the new black”) îşi reiau rolurile, în timp ce Dean Winters (“Oz”) dă viaţă unui personaj nou - Town, un agent brutal şi eficient, trimis de Zeii Noi să afle despre planul lui Wednesday.

Cloris Leachman (“The Last Picture Show”) şi Peter Stormare (“Fargo”) sunt printre actorii invitaţi în noul sezon. Craig Cegielski, Stefanie Berk, David Slade, Adam Kane şi Neil Gaiman sunt producători executivi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.