Serialul „Departure”, cu Archie Panjabi şi Christopher Plummer în distribuţie, va fi difuzat în România de postul de televiziune Diva.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

NBCUniversal International Networks (NBCUIN) a anunţat luni achiziţia serialului „Departure” de la Red Arrow Studios International spre difuzare în Europa şi Africa.

Serialul este regizat de T.J. Scott, câştigător al premiului Canadian Screen Award („Orphan Black”, „Star Trek: Discovery”), şi creat de Vincent Shiao („Ransom”, „Aftermath”). 

Serialul, care are şase episoade a câte o oră, va avea premiera în România la postul Diva.

Producţia urmăreşte misterul zborului 716 – un avion de pasageri care a dispărut deasupra oceanului Atlantic.

După prăbuşirea misterioasă, Kendra Malley, un investigator în domeniul aviaţie, interpretată de Archie Panjabi (câştigătoare a premiului Emmy pentru „The Good Wife”), este solicitată să investigheze evenimentul de către fostul şef şi mentorul său, Howard Lawson, interpretat de Christopher Plummer (câştigător al premiului Oscar pentru „All The Money In The World”).

În timp ce sunt urmăriţi de întreaga lume, Kendra şi echipa ei se află într-o cursă contra cronometru pentru a localiza nava dispărută şi a localiza posibilii supravieţuitori. Aceştia trebuie să cerceteze suspecţii şi motivele producerii evenimentului, care sunt extrem de variate de la sinuciderea pilotului, terorism, crimă justificată politic până la probleme tehnice, pentru a stabili ce s-a întâmplat cu adevărat cu zborul 716 – şi pentru a preveni pe viitor.

Din distribuţie fac parte, între alţii, Kris Holden-Ried („Vikings”), Claire Forlani („Meet Joe Black”), Rebecca Liddiard („Frankie Drake Mysteries”), Shazad Latif („Star Trek: Discovery”) şi Dmitry Chepovetsky („Mission: Impossible – Ghost Protocol”).

„Departure” este o producţie Canada - Marea Britanie, o coproducţie marca Shaftesbury (Canada) şi Greenpoint Productions Ltd. (Regatul Unit), în asociere cu Corus Entertainment şi cofinanţată de Starlings Television. Starlings Television supraveghează distribuţia internaţională, iar Red Arrow Studios International se ocupă de vânzările internaţionale din afara Statelor Unite ale Americii. 

„Departure” îi are ca producători executivi pe Christina Jennings, Scott Garvie, Malcolm MacRury, T.J. Scott şi Archie Panjabi. Creatorul Vincent Shiao este şi coproducător; Patrick Cassavetti, Tina Grewal sunt producători alături de Julie Lacey de la Shaftesbury.

„Departure” este în prezent în producţie în Canada şi Marea Britanie şi va fi difuzat în primetime la nivel international în 2019.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.