History va difuza, în premieră, începând cu 3 iunie, serialul-concurs "Câini Poliţişti de Top", care prezintă cele mai inteligente şi curajoase patrupede, alături de stăpânii lor, într-o competiţie spectaculoasă pentru titlul de campion absolut în lupta cu răufăcătorii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Show-ul va fi difuzat în fiecare miercuri, de la ora 21.00. 

Formatul show-ului oferă posibilitatea de a concura atât câinilor poliţişti, cât şi a celor civili. În fiecare episod, timp de o oră, patru echipe de poliţie K9, inclusiv favoriţii seriei de succes „Poliţia în Direct” şi o echipă civilă se confruntă în trei runde dificile, în care le vor fi testate viteza, agilitatea, abilitatea de a adulmeca şi coordonarea cu stăpânii lor.

Pe parcursul competiţiei, câinii vor avea de trecut peste obstacole, vor sări prin foc şi vor avea de parcurs un traseu înot. Cei mai rapizi patru câini avansează în etapa următoare, unde vor fi supuşi unui nou test care presupune găsirea a cinci obiecte ascunse cu ajutorul simţului olfactiv şi avertizarea stăpânilor cu privire la descoperire.

Cei doi câini care reuşesc să găsească cele mai multe obiecte în timpul cel mai scurt ajung în faza finală, unde se vor confrunta cu un „suspect”, pe care vor fi nevoiţi să îl reţină şi apoi să îl elibereze la comandă. Toate probele la care vor fi supuşi concurenţii sunt concepute de experţi canini, pentru a imita provocările cu care se pot confrunta câinii în viaţa reală.

Echipa câştigătoare a fiecărei săptămâni va primi 10.000 de dolari, la care se vor adaugă 5.000 de dolari, care vor fi donaţi către o organizaţie caritabilă de protecţie a animalelor.

În ultima săptămână a competiţiei, câştigătorii ediţiilor precedente se vor întoarce pentru bătălia finală care îi va oferi câştigătorului titlul suprem de "Câine Poliţist de Top" şi un premiu pentru întreaga echipă, în valoare de 25.000 de dolari.

Seria este găzduită de cunoscutul comentator sportiv Curt Menefee, alături de expertul în instructaj canin Nick White şi jurnalista sportivă Jamie Little.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.