Sezonul doi al serialului thriller cu spioni „Alex Rider” va avea premiera în România pe 28 martie şi va fi difuzat în fiecare luni seara, de la ora 22.00, la AXN.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Serialul urmăreşte povestea lui Alex Rider, un adolescent din Londra care a fost instruit, fără să ştie, pentru lumea periculoasă a spionajului încă din copilărie. După moartea unchiului său şi misiunea aproape mortală de a distruge internatul Point Blanc, din primul sezon, Alex este nerăbdător să lase trecutul în urmă, să-şi reia viaţa normală de adolescent şi să-şi vindece traumele, apelând la ajutorul unui terapeut.

Planurile sale de a-şi recontrui viaţa sunt date peste cap în momentul în care un prieten apropiat este ţinta unui atac îngrozitor. Astfel, Alex se vede atras din nou în lumea misiunilor sub acoperire, unde trebuie să oprească un plan sinistru în curs de desfăşurare, care îşi propune să distrugă sistemul de apărare al Statelor Unite ale Americii.

Otto Farrant („The White Queen”, „Mrs. Wilson”) îl interpretează pe tânărul Alex Rider, care devine spion fără voie, Brenock O’Connor („Game of Thrones”, „Living the Dream”) este Tom Harris, cel mai bun prieten al lui Alex. Vicky McClure („Line of Duty”, „The Replacement”) este Mrs. Jones, membră a departamentului secret MI6 şi protectoarea lui Alex, în timp ce Stephen Dillane („Game of Thrones”, „The Hours”) este Alan Blunt, creierul întregii operaţiuni şi cel care insistă ca Alex să accepte noua misiune. 

Noul sezon aduce şi personaje noi, interpretate de Toby Stephens („Die Another Day”), Rakie Ayola („Harry Potter and the Cursed Child”) şi Charithra Chandran („Bridgerton”).

Toby Stephens este Damian Cray, un mogul cu afaceri în zona tehnologiei şi principalul personaj negativ în noua aventură din viaţa tânărului spion. Damian a creat jocuri online extrem de populare, care l-au îmbogăţit. Cu o motivaţie solidă, care îşi are originile într-o traumă trăită cînd avea aceeaşi vârstă cu Alex, Damian este, de fapt, o persoană singuratică, care porneşte într-o căutare disperată pentru propriul catharsis. 

Charitha Chandran, aflată la primul rol important într-un serial TV, este Sabina, fiica unui jurnalist, care lucrează la o vastă anchetă despre Damian Cray şi care este în pericol, tocmai din cauza informaţiilor pe care le descoperă. Sabina - o tânără plină de încredere, distractivă şi atletică, care aparent se pricepe la tot - şi Alex se cunosc într-o vacanţă, fiind atraşi unul de celălalt, însă aceasta nu are nici cea mai mică idee despre viaţa dublă pe care Rider o trăieşte.

Jo Byrne (Rakie Ayola) este director adjunct CIA, un strateg politic cu experienţă, numită de Preşedintele SUA pentru a lucra cu divizia secreta MI6 în încercarea de a găsi un hacker, care se ascunde în Londra. Stilul ei de lucru va crea tensiuni atât cu Blunt, cât şi cu doamna Jones.

Bazat pe volumul „Eagle Strike”, cea de-a doua carte din seria omonimă scrisă de Anthony Horowitz, care a fost vândută în peste 20 milioane de exemplare la nivel global, sezonul doi a fost filmat în Marea Britanie.

Anthony Horowitz, Jill Green („Foyle’s War”) şi Eve Gutierrez („Vexed”) sunt producătorii executivi pentru cele opt episoade ale noului sezon, produs de Eleventh Hour Films şi Sony Pictures Television. Guy Burt („The Borgias”) revine ca scenarist, în timp ce Rebecca Gatward şi Jon Jones au fost cooptaţi ca regizori pentru sezonul doi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.