Ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, a anunţat că organizatorii Festivalului Internaţional de Literatură de la Timişoara (FILTM) au depus o cerere de finanţare şi a dat asigurări că „vom găsi soluţii de finanţare”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Am aflat cu surprindere că Festivalul Internaţional de Literatură de la Timişoara a fost respins la finanţare de către primăria Timişoara. Un festival aflat la a XI-a ediţie este un festival care şi-a demonstrat valoarea adusă, în primul rând, cetăţenilor oraşului Timişoara. Un festival care a adus în România nume mari din literatura contemporană, laureaţi ai celor mai importante premii internaţionale trebuie să fie finanţat. Un festival de asemenea anvergură nu trebuie să fie împiedicat de criterii birocratice. Reamintesc că Ministerul Culturii a acordat încă de la prima ediţie sprijin financiar acestui festival şi anunţ pe această cale că organizatorii FILTM au depus o cerere de finanţare la Ministerul Culturii şi vom găsi soluţii de finanţare", a afirmat ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu.

Scriitorul timişorean, Robert Şerban a anunţat pe Facebook că acest festival nu mai primeşte banii necesari organizării.

„Fiindcă anul viitor Timişoara va fi Capitală Culturală Europeană, am tot fost întrebat, de prieteni şi cunoscuţi din ţară şi din străinătate (ba chiar şi din Timişoara), dacă ştiu ce evenimente mari/tari se anunţă, aici, la noi, pentru 2023. Mai în glumă, mai în serios, răspundeam: Festivalul Internaţional de Literatură, ediţia a 12-a. Ei bine, nu mai am acest răspuns. Proiectul FILTM, care anul acesta împlineşte 11 ani de existenţă, nu a primit finanţare din partea Centrului de Proiecte Timişoara, instituţie subordonată Primăriei Timişoara. Juriul ales de conducerea acestui centru a considerat că cele 10 ediţii ale celui mai important festival de literatură din Vestul României n-au contat şi au decis că FILTM nu este... eligibil”, a scris Robert Şerban pe Facebook.

Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a anunţat că va căuta soluţii de finanţare pentru Festivalul International de Literatură din Timişoara şi va organiza o dezbatere despre finanţarea culturii, după ce Centrul de Proiecte, instituţie înfiinţată de edil în subordinea Primăriei Timişoara, a respins finanţarea pentru acest festival.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.