La 100 de ani de la naşterea lui Marin Preda, ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, l-a numit pe marele scriitor „unul dintre modelele culturale ale societăţii româneşti, o personalitate vastă, complexă şi completă”, iar Centenarul Marin Preda - „un motiv de mândrie pentru toţi românii, un moment în care să ne arătăm recunoştinţa, să-i recitim opera sau să revedem ecranizarea romanelor sale”.
„Astăzi, 5 august 2022, se împlinesc 100 de ani de la naşterea unuia dintre cei mai importanţi scriitori postbelici, care ocupă un important loc între marii prozatori români: Marin Preda. Prin opera sa remarcabilă, care şi-a pus amprenta asupra multor generaţii, rămâne unul dintre modelele culturale ale societăţii româneşti, o personalitate vastă, complexă şi completă. Un clasic al literaturii române, scriitorul născut la Siliştea Gumeşti, din judeţul Teleorman, într-o familie de ţărani, continuă să stârnească interesul cititorilor de toate vârstele. Romanele sale se vindeau, înainte de 1989, cu o rapiditate pe care în zilele noastre ne este greu să ne-o imaginăm, uneori „pe sub mână” chiar, şi continuă să fie reeditate în tiraje impresionante. Centenarul Marin Preda reprezintă un motiv de mândrie pentru toţi românii, un moment în care să ne arătăm recunoştinţa, să-i recitim opera sau să revedem ecranizarea romanelor sale”, a transmis ministrul Culturii, Lucian N. Romaşcanu.
Marin Preda a debutat în aprilie 1942, pe când avea doar 20 de ani, cu schiţa „Pârlitu”, în ziarul „Timpul”, urmată de alte schiţe şi povestiri, precum „Strigoaica”, „Salcâmul”, „Calul”, „Noaptea”, „La câmp”. Activitatea profesională şi-a început-o ocupând posturi de corector la ziarele „Timpul” şi „România liberă”, de secretar de redacţie la „Evenimentul Zilei”, pentru ca mai apoi să devină redactor la revista „Viaţa românească”.
În 1948, îi apare „Întâlnirea din pământuri”, după care a publicat „Moromeţii” (1955), „Risipitorii” (1962), „Intrusul” (1968) pentru care a primit Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, în acelaşi an apărând şi drama în trei acte „Martin Bormann”. „Delirul”, un volum controversat care i-a atras numeroase critici în epocă, a văzut lumina tiparului în 1975, urmând apoi „Imposibila întoarcere” (eseuri) care i-a adus Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, „Marele singuratic”, pe cel pentru proză al Uniunii Scriitorilor, iar „Viaţa ca o pradă”, Premiul pentru publicistică al aceleiaşi instituţii.
A lăsat un adevărat tezaur literaturii române, capodopera scriitorului fiind considerată a fi „Moromeţii” - o frescă a satului de câmpie contemplat în momentele de schimbare ale istoriei, în care Ilie Moromete - model fiindu-i propriul tată - este transformat de către autor în mit, unul dintre puţinele pe care ni le-a oferit literatura română.
Autorul „Moromeţilor” este prezent în toate sintezele de istorie literară ce includ perioada postbelică, cititorii îşi îndreaptă în continuare atenţia spre scriitura sa, iar cinematografia a pus luminile asupra personajelor sale pe care cu mult talent a reuşit să le contureze. Astfel, ecranizarea „Moromeţilor” din 1986, în regia lui Stere Gulea, distinsă un an mai târziu cu Premiul ACIN, rămâne unul dintre cele mai bune filme româneşti din toate timpurile. „Moromeţii 2”, în regia aceluiaşi Stere Gulea, a avut premiera la data de 5 noiembrie 2018 şi s-a bucurat de asemenea de un real succes. Proza sa a oferit însă subiecte pentru multe alte adaptări cinematografice, unele scenarii fiind semnate chiar de către scriitor aşa cum sunt „Desfăşurarea” (1954, în regia lui Paul Călinescu), „Porţile albastre ale oraşului” (1973, în regia lui Mircea Mureşan, film distins cu Premiul Asociaţiei Cineaştilor din România în 1974), „Marele singuratic” (1976), sau de alţi autori aşa cum sunt „Imposibila iubire” (1983, în regia lui Constantin Vaeni) şi „Cel mai iubit dintre pământeni” (1992, în regia lui Şerban Marinescu).
Este considerat un scriitor lucid, care a văzut complexitatea spaţiului rural şi a locuitorilor acestuia, nu s-a sustras timpului său şi a surprins schimbările pe care politicul le-a adus satului românesc, iar mai târziu intelectualului care nu se regăseşte în realitatea trăită, ci doar îi supravieţuieşte.
A fost tradus în limba franceză, în anul 1975 („Marele singuratic”), şi în suedeză în 1976 („Intrusul”). La rândul său a tradus, singur sau în colaborare, „Străinul” şi „Ciuma” de Albert Camus, dar şi „Demonii” al lui F.M. Dostoievski.
Marin Preda a plecat prea devreme dintre noi, la data de 16 mai 1980. La 10 ani de la moartea sa, a devenit membru titular post-mortem al Academiei Române, al cărei membru corespondent fusese ales la data 1 martie 1974.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...
