Micul robot Philae, aflat pe cometa 67P/ Ciuriumov-Gherasimenko, supranumită ”Ciuri”, a putut fi văzut în câteva imagini transmise duminică noapte de sonda spaţială europeană Rosetta, informează BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Oficiali ai Agenţiei Spaţiale Europene (ESA) au declarat că nu există nicio îndoială privind identificarea lui - ”este clar ca lumina zilei”, au spus ei.

Philae a fost plasat pe cometă de Rosetta, în 2014, dar după 60 de ore, timp în care a efectuat câteva experimente ştiinţifice valoroase, a intrat în ”hibernare”, întrucât bateriile sale nu au putut fi reîncărcate.

Evenimente

30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield

Philae ”s-a trezit” pentru o scurtă perioadă, în iunie 2015, în momentul în care cometa ”Ciuri” se apropia de Soare. Acest fapt le-a dat speranţe oamenilor de ştiinţă europeni, care au sperat că micuţul robot va putea să realizeze câteva experimente suplimentare.

Dar, începând din 9 iulie, Philae nu a mai reluat contactul cu lansatorul său, sonda Rosetta.

Imagini de pe sonda spaţială, realizate de camera Osiris, au fost transmise în noaptea de duminică. Philae este văzut blocat într-o consolă. Rosetta a mai analizat zona în care a fost descoperit robotul, însă, acum, ea este mai bine luminată.

”Cu doar o lună înainte ca misiunea Rosettei să se încheie, suntem foarte fericiţi să îl avem fotografiat în sfârşit pe Philae şi să-l vedem atât de în detaliu”, a spus Cecilia Tubiana, membru al echipei Osiris.

Chiar dacă nu există o cale de revenire a lui Philae, doar cunoscând locul în care se află robotul va ajuta oamenii de ştiinţă să îşi explice mai bine datele furnizate de el în cele 60 de zile de funcţionare. 

Rosetta este o misiune a Agenţiei Spaţiale Europene, realizată în colaborare cu NASA. Robotul Philae a fost construit de un consorţiu coordonat de DLR.

Obiectivul misiunii Rosetta, iniţiată în urmă cu peste 20 de ani, a vizat obţinerea de informaţii care să îi ajute pe oamenii de ştiinţă să înţeleagă mai bine evoluţia Sistemului Solar, întrucât cometele sunt considerate ”vestigii” ale materiei primitive care există în cosmos în momentul naşterii unor sisteme solare.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.