„O carte nu rezolvă toate problemele noastre, dar ne ajută să le vedem mai limpede şi uneori e tot ceea ce avem nevoie”, a declarat, miercuri, la deschiderea Târgului de Carte Gaudeamus Radio România, Robert Schwartz, preşedintele director SRR. Sabina Fati, preşedinte de onoare la această ediţie, a îndemnat vizitatorii să citească, subliniind că „avem nevoie să fim mai buni”.
„Societatea Română de Radiodifuziune organizează acest târg de carte de peste trei decenii şi de la început până azi motivul rămâne acelaşi: credem în puterea poveştilor de a ne pune pe gânduri, de a ne aduce mai aproape unii de alţii şi uneori de a ne scoate din zgomotul zilnic. Şi nu e nevoie de festivism pentru asta, e suficient să ne adunăm aici, oameni care scriu, oameni care editează, oameni care citesc şi e bine că putem crea acest spaţiu ca aceşti oameni să se întâlnească'', a afirmat Robert Schwartz.
„Trăim într o perioadă în care atenţia noastră e mereu fragmentată. Oricare lucru care ne cere câteva zeci de minute de linişte pare un lux, dar poate tocmai de aceea lectura rămâne atât de importantă. Le mulţumesc autorilor, editorilor, partenerilor, tuturor celor care fac în fiecare an posibil acest spaţiu minunat, dar în mod special cititorilor, care transformă Gaudeamus dintr-un târg într-o comunitate şi vă doresc tuturor să găsiţi aici măcar o carte care să vă confirme şi anul acesta că suntem încă bine'”, a mai spus preşedintele director SRR.
Jurnalista şi scriitoarea Sabina Fati, preşedinte de onoare al Târgului de carte Gaudeamus, a vorbit despre importanţa lecturii pentru a ne cunoaşte trecutul şi pentru a fi pregătiţi de viitor.
„Aş putea spune că suntem ceea ce citim sau mai scurt cărţile pe care le-am citit ne definesc pe noi, pentru că ele sunt memoria noastră, pentru că avem nevoie de această memorie să nu uităm tragediile trecutului, să nu uităm războaiele prin care am trecut, să nu uităm tristeţile dictaturii prin care am trecut, să nu uităm gulagul pe care l-au suferit bunicii şi părinţii noştri şi să nu uităm legăturile triste ale unei guvernări a României din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial cu nazismul”, a spus scriitoarea.
„Citim pentru că avem nevoie să fim mai buni. Cei care citesc că sunt mai generoşi, au argumente mai multe, sunt mult mai greu de manipulat, sunt mai curioşi şi cred că curiozitatea şi cărţile ne ajută să fim nişte oameni mai împliniţi'', a mai spus preşedintele de onoare al târgului.
Târgul de Carte Gaudeamus Radio România, ediţia 32, se desfăşoară în Pavilionul B2 al Complexului Expoziţional Romexpo.
Peste 180 de participanţi şi-au deschis standurile. Vor fi peste 600 de evenimente editoriale.
Târgul este deschis zilnic, între orele 10:00 şi 20:00, iar accesul este gratuit.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.







