Administraţia locală din judeţul Bihor a propus anularea personalităţii juridice a revistei Familia şi transformarea ei într-un compartiment al Bibliotecii Judeţene. Uniunea Scriitorilor din România precizează, într-un comunicat, că "pierderea personalităţii juridice a revistei şi dizolvarea ei în cadrul unei biblioteci judeţene (care are o cu totul altă menire culturală) aduc, în opinia noastră, o gravă atingere nu numai publicaţiei în sine, ci şi vieţii literare bihorene, literaturii române în general".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Revista Familia nu este o publicaţie de interes local, ci o revistă culturală naţională, editată sub egida Uniunii Scriitorilor din România, cu un rol-cheie atât în întreţinerea unei activităţi literare profesioniste în judeţul Bihor, în partea de nord-vest a României, cât şi în întregul metabolism al literaturii române. Ca bun de patrimoniu cultural imaterial, ea nu poate fi lichidată şi transformată într-un compartiment subaltern al unei instituţii care are o cu totul altă funcţie, se arată în comunicatul Uniunii transmis News.ro. 

Reprezentanţii organizaţiei afirmă: "Înţelegem şi salutăm eforturile Consiliului Judeţean Bihor de reducere a personalului administrativ şi de creştere a eficienţei administraţiei publice. Prin proiectele în care am fost parteneri, am avut ocazia să constatăm calitatea administraţiei publice locale, atât în Oradea, cât şi în judeţul Bihor. Am avut întotdeauna în dl. Ilie Bolojan, fostul primar al municipiului Oradea şi actualul preşedinte al Consiliului Judeţean, un interlocutor atent la problemele culturii naţionale, ale literaturii române şi ale scenei literare orădene".

Conducerea Uniunii subliniază că este de neînţeles decizia anulării personalităţii juridice a publicaţiei Familia, mai ales în condiţiile în care membrii redacţiei acceptaseră - pe parcursul a două întâlniri cu conducerea CJ Bihor - măsurile necesare de reducere a personalului. Pierderea personalităţii juridice a revistei şi dizolvarea ei în cadrul unei biblioteci judeţene (care are o cu totul altă menire culturală) aduc, în opinia noastră, o gravă atingere nu numai publicaţiei în sine, ci şi vieţii literare bihorene, literaturii române în general.

Prin urmare, conducerea Uniunii Scriitorilor din România a solicitat Consiliului Judeţean Bihor scoaterea de pe ordinea de zi a şedinţei propunerea de lichidare a personalităţii juridice a revistei Familia şi de transformare a ei într-un compartiment al BJ Bihor. Credem că responsabilitatea administrativă şi spiritul managerial pe care dl preşedinte Ilie Bolojan le-a demonstrat întotdeauna pot găsi o altă soluţie, care să împace necesitatea eficientizării administraţiei judeţene cu păstrarea identităţii (inclusiv juridice) şi personalităţii revistei Familia, publicaţie literară importantă şi de tradiţie în cultura română.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.