Mii de cititori au aşteptat, marţi seară, în jurul Arcului de Triumf, transformat într-un adevărat club de lectură, pentru a putea participa la evenimentul dedicat Zilei Internaţionale a Cărţii şi a Drepturilor de Autor, Noaptea Cărţilor Deschise. Editura Litera a amenajat o bibliotecă în interiorul Arcului de Triumf cu aproximativ 2.000 de volume.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cărţile, suspendate de sfori de-a lungul scărilor sau aşezate atent în rafturi au fost la dispoziţia celor care au intrat în monument pentru a le răsfoi. 

"Cărţile sunt acţiunile sufletului", a fost citatul proiectat pe faţada clădirii pentru miile de trecători şi pasionaţi de literatură. 

Efecte luminoase tridimensionale, cărţi rare, biblioteci ale lumii, toate au fost proiectate pe clădirea monumentului istoric.


Dacă acoperişul Arcului de Triumf a fost scenă pentru "Instagram mania" care i-a cuprins pe toţi cei care ajungeau la ultimul etaj, în interior forfota era în jurul vânătorii de comori literare, imaginată de organizatori.

"Simt o bucurie când văd tineri voluntari printre cărţi", a spus o doamnă, încântată de eveniment. "Cărţile ne definesc", a comentat o altă tânără care a aşteptat la coadă.

"Este prima ediţie a acestui eveniment organizat de editura Litera în Arcul de Triumf şi a şaptea ediţie a Nopţii Cărţilor Deschise. Este felul nostru de a celebra Ziua Internaţională a Cărţii şi în fiecare an schimbăm locaţia dar şi scenariul din spatele evenimentului", a declarat, pentru News.ro, Dan Vidraşcu, director general al editurii Litera.

Managerul a subliniat că în acest an a ales un monument-simbol. "Astăzi (marţi), biletul de intrare este o carte cu care vizitatorii vin aici. De la ora 20.00, o proiecţie video-mapping va transforma Arcul de Triumf într-o bibliotecă”, a spus el.

"Industria de carte şi lectura ar trebui să fie priorităţi pentru noi, românii. Nu văd nicio altă perspectivă pentru această ţară decât un public mult mai educat, iar lucrul acesta se obţine numai prin cărţi şi dascăli”, a afirmat Dan Vidraşcu.

Conform Barometrului de Cultură, statisticile arată îngrijorător: doar 4% dintre români citesc cărţi zilnic.

"Nu văd acţiuni concrete în acest sens, ne lamentăm, dar lipsesc proiecte foarte mari. Cred că este momentul să ne propunem nişte obiective foarte ambiţioase. Avem o industrie editorială mică, de 100 de milioane de euro. Eu cred că o dublare în următorii 5 ani ar reprezenta un asemenea proiect şi lucrul acesta se poate atinge dacă, bineînţeles, se implică şi statul, care ar trebui să fie preocupat de viitorul acestei ţări şi de lectură în rândul tinerilor. Pentru că dacă nu prind această deprindere în şcoală, este mult mai scump şi mai greu ca acest lucru să se întâmple mai târziu. Acolo, în rândul elevilor, începând cu primarul, vedem noi un potenţial foarte crescut: cluburi de lectură, cărţi la preţuri foarte accesibile sau chiar gratuite care să ajungă acolo, şi copiii să înţeleagă de la o vârstă foarte fragedă de ce este important să citeşti şi să aibă această obişnuinţă”, a explicat editorul.

Acesta recomandă alocarea a 30 de minute, o oră, pe zi lecturii. "Aud foarte des că nu mai avem timp să citim. Timpul este neschimbat, avem aceleaşi ore pe care le aveam şi în urmă cu 50 de ani, doar că alegem să investim în altceva. Sunt puţine activităţi pe lumea asta mai importante decât lectura", a adăugat Vidraşcu.

Cărţi pentru copii, enciclopedii, beletristică de autori clasici şi moderni, cărţi de istorie şi psihologie au putut fi răsfoite, noaptea, în Arcul de Triumf. Volume semnate de William Shakespeare, Iris Murdoch, Deborah Levy, Michelle Obama, Sebastian Barry, "Marea carte despre fericire", "Patrimoniul Mondial UNESCO", "Noul dicţionar universal al limbii române" erau pe rafturile amplasate la cele trei niveluri ale Arcului de Triumf.

"Să alegi cinci cărţi favorite e ca şi cum ar trebui să alegi cinci dintre părţile corpului pe care ţi-ar plăcea să nu le pierzi", este citatul din Neil Gaiman, redat pe unul dintre roll-up-urile din bibliotecă.

Miile de vizitatori, care "au contribuit" la un trafic încetinit în zona Arcului de Triumf, intrau în monument în grupuri de câte 25 de persoane. Pensionari, elevi, preşcolari, cei mai mulţi au participat la un "treasure hunt literar”. Ei au avut de recunoscut citate din "Vrăjitorul din Oz", "Amintiri din copilărie” sau "Sarea în bucate". Apoi, completau un talon de tombolă, primit la intrare, cu opera/autorul fragmentului, premiul constând în cărţi.

Toate cărţile strânse de la cititori (biletul de intrare a reprezentat o carte adusă din biblioteca proprie) vor fi selectate şi donate în comunităţi defavorizate.

"Cel mai mult mi-a plăcut cartea cu broscuţă”, a spus o fetiţă care a zăbovit cu mama ei la unul dintre etajele amenajate cu cărţi. "Trebuie să o continui", a spus ea entuziasmată.

Vizitatorii au avut la dispoziţie şi o platformă online a Muzeului Naţional al Literaturii Române, de la care au putut accesa 300 de manuscrise ale autorilor români.

Evenimentul, organizat de editura Litera, a avut sprijinul Administraţiei Monumentelor şi Patrimoniului Turistic (AMPT).

"Suntem pentru prima dată parteneri ai campaniei. Am susţinut în cadrul acesteia video-mappingul de pe faţada Arcului de Triumf şi parte din cheltuielile cu mobilierul. Nu mă aşteptam să vină atât de multă lume", a spus Oana Zaharia, directorul AMPT, care a precizat că programul serii va fi prelungit pentru ca toţi cei care aşteptau afară să poată intra. 

Biblioteca virtuală de pe Arcul de Triumf va putea fi admirată şi miercuri seară, a anunţat directorul instituţiei. Arcul de Triumf va fi deschis publicului până la 15 iunie, de luni până duminică, între orele 10.00 - 17.30.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.