Scriitorul Radu Paraschivescu a anunţat vineri că „Pastila de limbă” şi „Dă-te la o carte” au fost scoase din grila Digi 24, că nu va fi plătit pentru ultimele opt ediţii filmate şi că i-a fost propus de conducerea postului să lucreze pro bono, ofertă refuzată de realizator.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Anunţul a fost făcut printr-un mesaj publicat pe contul de Facebook al lui Paraschivescu.

„După aproape cinci ani, «Pastila de limbă» şi «Dă-te la o carte» ies din grila postului Digi 24. Fie-le amintirea pastelată. Le mulţumesc tuturor celor le-au urmărit şi mi-au dat sugestii. Cavalereşte, conducerea m-a anunţat ca ediţiile filmate pentru martie, opt la număr, nu vor fi plătite. Cu aceeaşi eleganţă, mi s-a propus să lucrez pro bono. Ca o fiară arghirofilă, am refuzat”.

Emisiunea „Pastila de limbă” era difuzată duminica, de la ora 19:50, iar „Dă-te la o carte”, sâmbăta, de la 19:50.

În ultimele săptămâni, Digi 24 a încheiat colaborarea cu mai mulţi jurnalişti, între care Tudor Muşat, a anunţat închiderea staţiilor locale şi a renunţat să mai producă emisiunea „România furată“. Dan Cristian Turturică, coordonatorul site-ului, Laurenţiu Mihu, redactor-şef adjunct, şi alţi redactori au fost concediaţi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.