Regizorul Radu Afrim va lansa pe 5 decembrie, la Teatrul Naţional Bucureşti, o adaptare liberă a piesei „Trei surori”, scrisă de Anton Cehov.
După cinci spectacole realizate la TNB, între care „Pădurea spânzuraţilor”, care a avut premiera la finalul anului trecut, Radu Afrim pregăteşte „Trei surori”- un scenariu (ne)firesc de liber după Cehov, după cum îl descrie.
Avanpremierele vor avea loc pe 3 şi 4 decembrie, iar premiera oficială - pe 5 decembrie, la ora 19.30.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
Radu Afrim va provoca din nou publicul, oferind un remix al unei piese clasice, o revitalizare extrem de actuală a unei poveşti spuse de sute de ori, un spectacol original şi şocant care îi va scoate pe spectatori din zona lor de confort.
Afrim propune o viziune suprarealistă, amestec de absurd, comic, grotesc şi sensibilitate şi plasează povestea celor trei surori în România zilelor noastre.
„Mi-am permis să citesc gândurile celor trei surori. Şi ale lui Andrei. Şi să le transcriu cuvânt cu cuvânt. Adică am mâzgălit tăcerea dintre vorbele lor vechi de peste o sută de ani. Oamenii mei gândesc non stop. Sunt bolnavi de gânduri. No spleen. Şi ideal ar fi ca ei să acţioneze. Deja încep să acţioneze. Mi-am permis mai multe lucruri. Le-aş numi intervenţii în natură (aproape) moartă. Sau puţină adrenalină în vivariu. Şi cu toate astea n-am reuşit să le schimb destinul. Să iau acest detaliu ca pe un eşec al meu?”, a transmis Radu Afrim.
Distribuţia este alcătuită din Raluca Aprodu, Natalia Călin, Flavia Giurgiu, Marius Manole, Emilian Oprea, Istvan Teglas, Irina Movilă, Ada Galeş, Ciprian Nicula, Florin Călbăjos.

Irina Moscu s-a ocupat de scenografie, Andrei Cozlac – de video design şi Călin Ţopa – de sound design.
Următoarele reprezentaţii vor avea loc în zilele de 28 şi 29 decembrie 2019, de la ora 19.30.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.