Aproximativ 100 de persoane s-au dezbrăcat, duminică, în faţa sediului Facebook din New York, ca parte a unui protest faţă de cenzura privind nuditatea artistică pe care compania o aplică pe reţeaua social media şi pe Instagram.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Protestatarii s-au întins goi, fiecare ţinând imagini cu mameloane pentru a-şi acoperi zonele genitale.

Protestul, numit #wethenipple, a fost organizat şi fotografiat de artistul american Spencer Tunick, cunoscut pentru imagini cu mulţimi care pozează nud, şi National Coalition Against Censorship (NCAC).

La manifestaţie au participat şi membre ale grupului activist Grab Them By The Ballot, al cărui scop este încurajarea femeilor, potrivit CNN. Fondatoarea grupului, Dawn Robertson, a spus că acesta a fost cenzurat după ce a publicat pe Facebook nuduri artistice ale unor femei. În plus, şi contul ei a fost blocat de şase ori pentru acelaşi tip de imagini.

Facebook, care deţine Instagram, nu a comentat în legătură cu protestul.

Potrivit ghidului Instagram, nudurile sunt interzise. „Ştim că există momente în care oamenii ar vrea să publice imagini nud care sunt artistice sau de natură creativă, dar, din diverse motive, nu permitem nuditatea pe Instagram”. 

Politica reţelei de socializare face referire la fotografii, videoclipuri şi conţinut creat digital care arată organe genitale, raporturi sexuale, dar şi părţi ale corpului, precum sânii. „Fotografii post-mastectomie şi cu femei care alăptează sunt permise”, se mai arată în ghid.

Facebook, care s-a aflat deseori în centrul unei astfel de dispute, şi-a motivat decizia de restricţie a acestui gen de imagini „pentru că unii oameni din comunitatea noastră pot fi sensibili la acest tip de conţinut”.

Tunick a realizat peste 120 de fotografii nud în spaţii publice din întreaga lume. Cel mai recent, în 2018, el a adunat 500 de persoane într-o parcare din Melbourne (Australia).

Între locurile folosite de el, începând cu anii 1990, pentru astfel de proiecte se numără deşertul Nevada, Marea Moartă şi Kingston upon Hull (la care au participat 3.000 de oameni).

Într-un clip al sesiunii foto de duminică, publicat pe Instagram, Tunick a spus: „Facebook sau Instagram nu are motiv să cenzureze acest videoclip sau să îl blocheze”.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.