Proprietarii tabloidului National Enquirer au plătit tăcerea unui portar angajat la una dintre clădirile deţinute de Donald Trump în New York, cu 30.000 de dolari, înainte de alegeri, acordul împiedicându-l pe acesta să răspândească un zvon care i-ar fi afectat imaginea republicanului în timpul campaniei electorale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit Associated Press, compania care deţine National Enquirer l-a plătit pe acest portar cu opt luni înainte de a plăti un model Playboy cu 150.000 de dolari, după ce aceasta a pretins că a avut o aventură cu Donald Trump.

Associated Press a confirmat detaliile acestei plăţi prin consultarea unui contract confidenţial şi prin intermediul unor interviuri cu zeci de actuali şi foşti angajaţi ai tabloidului şi ai companiei care îl deţine, American Media Inc.

Fostul portar Dino Sajudin a primit 30.000 de dolari pentru a păstra tăcerea în privinţa unor zvonuri pe care le-a auzit. Potrivit acestor zvonuri, republicanul ar fi avut un copil cu o angajată la Trump World Tower.

Dacă ar fi încălcat acel contract, Sajudin ar fi fost obligat la plata unei sume de un milion de dolari. Contractul l-a obligat pe acesta să păstreze tăcerea nu doar în privinţa zvonului, ci şi a termenilor acordului stabilit cu American Media Inc (AMI).

Michael Cohen, un avocat care l-a avut mult timp client pe Donald Trump, a recunoscut pentru AP că a discutat povestea lui Sajudin cu tabloidul, când acesta lucra la subiect. Avocatul a spus că la acel moment a acţionat drept purtător de cuvânt al lui Trump şi a negat că deţinea date despre plata făcută fostului portar de proprietarii Enquirer.

O paralelă între acordurile stabilite de Enquire cu fostul model Playboy şi fostul portar generează suspiciuni în privinţa rolului pe care l-au avut acest tabloid şi Michael Cohen în protejarea imaginii lui Trump în timpul campaniei electorale.

Procurorii analizează dacă Michael Cohen a încălcat legislaţia prin legătura pe care a avut-o cu plata făcută de AMI către modelul Karen McDougal şi cu plata a 130.000 de dolari făcută către actriţa porno Stormy Daniels – plată despre care Cohen a spus că a suportat-o din banii săi.

Miercuri, publicaţia RadarOnline, deţinută tot de AMI, a scris că Enquirer a petrecut patru săptămâni scriind despre acest subiect, dar, până la urmă, a decis că zvonul era fals.

AMI a ameninţat să dea în judecată AP pentru încercările reporterilor de a intervieva actuali şi foşti angajaţi şi a angajat o firmă de avocatură din New York, care a contestat acurateţea AP cu privire la acest subiect. 

Întrebat despre acea plată către portar, Dylan Howard, editor al National Enquirer şi executiv al companiei AMI, a spus că a făcut acea plată pentru a asigura cooperarea exclusivă a portarului, întrucât zvonul, dacă ar fi fost adevărat, ar fi vândut „sute de mii” de reviste. Până la urmă, însă, potrivit acestuia, informaţia s-a dovedit a fi lipsită de credibilitate, aşa că a renunţat la subiect.

Însă, patru angajaţi ai Enquirer familiari cu acest subiect susţin că editori ai publicaţiei le-au impus să înceteze să urmărească acest subiect înainte de a finaliza documentarea.

Sajudin a confirmat că a fost plătit pentru a fi sursă anonimă a tabloidului, insistând că va da în judecată Enquire dacă îi va publica numele. Însă, Sajudin a refuzat să ofere alte detalii fără să fie plătit pentru acestea.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.