În decembrie 1968, un grup de studenţi la Arte Plastice au confecţionat împreună o stea şi au pornit prin Bucureşti să-şi colinde profesorii. Chiar când ieşeau din scara blocului în care locuia unul dintre ei, au fost opriţi de doi agenţi ai Securităţii, iar profesoara care îi însoţea a fost dusă la secţie pentru interogatoriu. 56 de ani mai târziu, proiectul „steaua. young and innocent days” propune o revizitare a acestui episod întâmplat într-un regim politic care ne-a marcat profund.
Printr-o serie de interviuri cu unii dintre cei care au fost prezenţi în acea seară din decembrie, un film foto şi alte interviuri cu martorii, punând steaua originală, restaurată între timp la Muzeul Ţăranului Român, în centrul unui traseu expoziţional, organizatorii deschid un dialog peste generaţii, folosind aceste amintiri personale pentru a crea un context de experimentare imediată a istoriei. Totodată, trei artişti contemporani, Ioana Mincu, Giulia Creţulescu şi Mihai Baltac, sunt invitaţi să creeze lucrări inspirate de momentul 1968 şi de contextele sociopolitice de atunci şi de acum. Aceste elemente, curatoriate de Alexandra Croitoru, vor fi prezentate în dialog cu contribuţii ale unor artişti cu care iniţiatorii Acţiunii Steaua, Miruna şi Radu Boruzescu, au avut conexiuni pe termen lung, precum Horia Bernea şi Paul Neagu, sau Iulian Mereuţă şi Doru Covrig, care au emigrat şi ei în Franţa.
Proiectul „steaua. young and innocent days” propune aşadar o serie de evenimente răspândite pe parcursul următoarelor luni, menite să apropie şi să faciliteze schimburi între reprezentanţii generaţiei ‘68, actualii studenţi de la Arte, tineri artişti şi, desigur, publicul larg.
Lansarea proiectului va avea loc pe data de 10 iulie, la Bar Ton, printr-un eveniment muzical cu Borusiade & Rekabu. Dealtfel, muzica este un element esenţial al proiectului, fiind calea cea mai directă prin care s-au răspândit şi s-au multiplicat ideile de libertate şi rezistenţă în anii ‘60, în întreaga lume.
Vernisajul celor două expoziţii va avea loc în noiembrie, alături de o serie de evenimente conexe găzduite de Teatrul de Comedie, inclusiv o dezbatere publică şi sesiune de întrebări şi răspunsuri cu artistul Radu Boruzescu, artistul cu un rol important în acel eveniment, şi cu alţi membri ai grupului care au creat steaua în iarna lui 1968. Vor avea loc şi discuţii menite să plaseze evenimentele din acea seară într-un context mai larg, întrucât anul 1968 a fost unul extrem de relevant pentru forme de rezistenţă, în întreaga Europa, de la Praga la Paris şi, iată, la Bucureşti. Contextul sociopolitic al României anilor ‘60 va fi surprins nu doar în aceste amintiri documentate prin fotografii, filmări, artă şi povestiri, ci şi în evenimente muzicale tematice.
Între 6 noiembrie şi 7 decembrie 2025, expoziţia care prezintă dialogul intergeneraţional, curatoriată de Alexandra Croitoru, va putea fi vizitată la Galeria Ivan din Bucureşti, iar între 27 noiembrie 2025 şi 11 ianuarie 2026 expoziţia configurată în jurul stelei şi contextului în care ea a fost creată va putea fi vizitată la Muzeul Ţăranului Român.
„steaua. young and innocent days” este o oportunitate: un fel de vaccin cultural împotriva complacerii, o reamintire frumoasă şi dureroasă a faptului că drepturile şi libertăţile se câştigă extrem de greu şi se pierd extrem de uşor.
„steaua. young and innocent days” este un proiect co-finanţat de AFCN.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.