Ministerul Culturii a lansat programul ”Oraşe Europene”, un proiect dedicat oraşelor care au candidat în prima etapă a competiţiei pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii (CEaC) 2021 în România - Alba Iulia, Arad, Bacău, Brăila, Braşov, Craiova, Iaşi, Sfântu Gheorghe, Suceava şi Târgu Mureş.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Oraşe Europene” reprezintă un program de susţinere adaptat nevoilor de dezvoltare culturală ale fiecărui oraş, informează cultura.ro.

Ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, a propus acordarea patronajului ministerului pentru un proiect de dimensiune europeană care a făcut parte din programul de candidatură, iniţierea unor programe de formare dedicate atât managerilor, cât şi programatorilor culturali, elaborarea unei publicaţii dedicate oraşelor candidate pentru a contura profilul şi identitatea lor şi revitalizarea în fiecare oraş a unui cinematograf de artă.

”Încercăm să ducem mai departe acest proiect. Credem că sunteţi oraşe europene, că sunteţi altceva decât cei care nu au depus candidaturile”, a declarat Vlad Alexandrescu la întâlnirea cu reprezentanţii municipalităţilor şi ai asociaţiilor care au gestionat proiectele de candidatură.

Ministrul a adus în discuţie patrimoniul, cultura vie, teatrele şi cinematografele, menţionând că doreşte ca, prin acest program, să asigure formarea unor specialişti în cultură.

”Vrem să legitimăm acest program «Oraşe Europene», astfel încât să îi dăm un contur naţional”, a afirmat Vlad Alexandrescu.

În 2021, România şi Grecia vor găzdui câte o Capitală Europeană a Culturii. 

Bucureşti, Timişoara, Cluj-Napoca şi Baia Mare sunt cele patru oraşe din România care au fost alese pentru lista scurtă a celor care candidează pentru obţinerea titlului de Capitală Europeană a Culturii 2021.

Programul "Capitală Europeană a Culturii" a fost iniţiat de Consiliul de Miniştri ai Culturii din Uniunea Europeană, în 1985. Până în prezent, peste 40 de oraşe au deţinut acest titlu.

Următoarea etapă a candidaturii celor patru oraşe rămase în competiţie presupune depunerea dosarelor, până la jumătatea lunii august, urmând ca, în octombrie, acestea să fie prezentate juriului care va desemna câştigătorul. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.