Principesa Margareta a transmis, miercuri, un mesaj prin care îşi exprimă regretul faţă de trecerea la cele veşnice a actorului Radu Beligan, amintind că acesta a debutat la Teatrul ”Regina Maria” din Bucureşti şi că a primit Decoraţia Regală ”Nihil Sine Deo”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Am aflat cu tristeţe trecerea la cele veşnice a marelui om de cultură Radu Beligan. În lunga sa viaţă, actorul a întruchipat roluri memorabile în teatru, film, televiziune şi la radio. Maestrul a urmat cursurile Academiei Regale de Muzică şi Artă Dramatică şi a debutat în 1937, la Teatrul «Regina Maria» din Bucureşti”, se arată în mesajul Principesei Margareta. 

Membru de onoare al Academiei Române, Radu Beligan a fost un scriitor eminent, se mai arată în documentul remis News.ro.

”Îmi aduc aminte cu emoţie ceremonia de la Castelul Peleş, în anul 2013, când i-am conferit, în numele Majestăţii Sale Regele Mihai, Decoraţia regală «Nihil Sine Deo», pentru cariera lui de aproape opt decenii”.

”Arta sa, inteligentă şi profund originală, a traversat două secole de cultură română modernă”, a mai scris, în încheierea mesajului, Principesa Margareta.

Actorul Radu Beligan, în vârstă de 97 de ani, membru de onoare al Academiei Române, a murit, miercuri, la Spitalul Elias, în urma unui stop cardio-respirator.

Radu Beligan, maestru al teatrului românesc, a cărui longevitate artistică a fost recunoscută şi de reprezentanţii Guinness World Records, a fost unul dintre cei mai apreciaţi artişti ai scenei teatrale naţionale, ocupând, de asemenea, funcţiile de director al Teatrului de Comedie, între anii 1961 şi 1969, şi al Teatrului Naţional din Bucureşti (TNB), între anii 1969 şi 1990.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.