Deputatul Gigel Ştirbu, preşedinte al Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă, a transmis miercuri un apel adresat ministrului Culturii, George Ivaşcu, privind salvarea Ansamblului Brâncuşi de la Târgu Jiu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În comunicatul remis News.ro, Ştirbu afirmă: „Nu pot să nu remarc neimplicarea ministrului Culturii şi Identităţii Naţionale, George Ivaşcu, care doarme în papuci şi nu ia nicio măsură pentru protejarea patrimoniului nostru naţional. Conform statisticilor, România are rata cea mai mare de distrugere şi neglijare a patrimoniului din Europa, putându-ne compara cu ţările care sunt în stare de război”.

El face aceste precizări după ce, în ultimele luni, lucrările lui Constantin Brâncuşi au fost în pericol de a fi distruse în totalitate din cauza inundaţiilor sau a prăbuşirii copacilor în Parcul Brâncuşi din Târgu Jiu. 

„Stupefiant este şi faptul că Ministerul Culturii, Institutul Naţional al Patrimoniului au redepus dosarul de candidatură al Ansamblului Brâncuşi pentru Lista UNESCO, în condiţiile în care operele sunt nerestaurate, şi total disparate pe o Axă Brâncuşi care devine din ce în ce mai greu circulabilă pietonal. Este evident că pentru actuala guvernare protecţia patrimoniului este doar declarativă”, a mai transmis Ştirbu.

El a continuat: „Este revoltător că, din cauza unor politici culturale deficitare, România riscă să piardă aceste comori cu care ne mândrim în lume! Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale ar trebui să fie un catalizator al sectorului cultural şi un reper în plan naţional pentru protejarea patrimoniului şi recunoaşterea şi promovarea valorilor culturale româneşti în lume. Fac apel la ministrul Culturii, George Ivaşcu, să se trezească şi să ia toate măsurile pentru a fi salvată această moştenire culturală unică pentru generaţiile viitoare”.

Cât priveşte cazul sculpturii „Cuminţenia Pământului”, la solicitarea News.ro, MCIN a transmis la jumătatea lunii iulie că „în perioada următoare” va fi constituită o comisie care va analizat acest subiect. Ministerul aştepta la acea dată aprobarea unei misiuni a Corpului de Control al prim-ministrului cu privire la verificarea activităţii instituţiei în mai multe domenii, printre care şi „Cuminţenia Pământului”.

Contactat de News.ro, avocatul proprietarilor operei de artă a lui Constantin Brâncuşi, avocatul Bogdan Grabowski, a precizat la finalul lunii august că „în continuare” nu a primit niciun semn din partea ministerului, deşi „Cuminţenia Pământului” a fost retrasă de la Muzeul Naţional de Artă al României la începutul lunii iunie şi au fost făcute, începând cu luna februarie, mai multe solicitări privind rezolvarea situaţiei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.