Portrete ale unor foşti disidenţi şi opozanţi ai regimului comunist, realizate de tineri graficieni, vor fi expuse la Muzeul Naţional Cotroceni, pentru a marca 30 de ani de la Revoluţie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Expoziţia „Rezistenţii. Amintire şi recunoştinţă” va fi deschisă oficial joi, la ora 19.00.

Proiectul, realizat în parteneriat cu Forum Apulum din Alba Iulia şi Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, aduce în atenţie o galerie de portrete ale unor foşti disidenţi şi opozanţi ai regimului comunist precum Elisabeta Rizea, Mariana Celac, Octav Bjoza, Mugur Călinescu, Nicolae Steinhardt, Cornel Chiriac, Paul Goma, Ana Blandiana, Doina Cornea, Iuliu Maniu, Arlette Coposu, Monica Lovinescu, Corneliu Coposu, Alexandru Todea, Emil Hidoş, Virgil Ierunca, Toma Arnăuţoiu, Radu Filipescu, Gheorghe Ursu, Maria-Ioana Cantacuzino, Liviu Babeş, Aristina Pop-Săileanu, Iuliu Hossu, Vasile Paraschiv, Dorin Tudoran, Vladimir Ghika şi Elena Ion Arnăuţoiu.

Portretele acestor „rezistenţi” vor fi însoţite de biografii care scot în evidenţă puterea exemplului personal manifestat prin diferite forme de rezistenţă.

Expoziţia, aflată sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României, va fi deschisă publicului în perioada 29 noiembrie 2019 – 26 ianuarie 2020, de marţi până duminică, între orele 09.30 - 16.30.

Muzeul va fi deschis în zilele de 30 noiembrie şi 1 decembrie. Vizitarea se face doar pe bază de programare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.