Veneţia a sărbătorit, marţi, finalizarea restaurării celebrului Pod Rialto, cu tenorul Andrea Bocelli care a cântat arii lirice de pe bijuteria Renaşterii care se întinde peste Canal Grande.
Cu arcada sa elegantă şi cele caracteristice, podul alb care permite traversarea Canal Grande în punctul său cel mai îngust, este una dintre atracţiile turistice cele mai fotografiate din Veneţia - şi până lamijlocul secolului al XIX-lea, singurul mijloc de a-l traversa în afară de vapor.
Restaurarea completă a podului, care a costat cinci milioane de euro, finanţaţi de fondatorul mărcii de haine Diesel, Renzo Rosso, a fost încheiată în 2019 cupă ce a început în 2015, au precizat organizatorii. Dar o ceremonie de inaugurare a fost amânată de două ori din cauza epidemiei de Covid-19.
„Acest pod este podul Veneţiei”, a declarat Luca Zaia, preşedinte al regiunii Veneto, a cărei capitală este Veneţia, invitaţilor reuniţi pe pod. „Este o parte de istorie, este un muzeu sub cerul liber”.
Andrea Bocelli a cântat imnul Italiei şi celebra arie a lui Puccini „Nessun Dorma” în cadrul unei scurte ceremonii de inaugurare, în timp ce flota de gondole, de taxiuri nautice şi şlepuri ale Canal Grande au plutit pe sub pod.
Podul cu trei pasaje pietonale şi o arcadă cu o deschidere de 6,5 metri înălţime este cel mai vechi care traversează în prezent Canal Grande, legând cartierul San Marco de Rialto, centrul comercial al oraşului cu celebra piaţă Rialto.
Este considerat o capodoperă arhitecturală datorită celor două arcade cu magazine şi aleilor sale pietonale cu balustrade către apă, întreaga structură fiind susţinută de 6.000 de stâlpi de lemn. Construite între 1588 şi 1591, cele două arcade cu magazine au fost timp de secole domeniul exclusiv al aurarilor. Dar mai mult de patru sute de ani de vânt, apă şi poluare - şi afluxul de turişti - şi-au pus amprenta pe piatra albă de Istria. A fost restaurată întreaga suprafaţă de cinci mii de metri pătraţi, inclusiv basoreliefurile sale decorative.
Milioane de turişti vizitează anual Veneţia, inclusă în patrimoniul mondial al UNESCO.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.