Pianistul Daniel Ciobanu şi dirijorul Christian Badea vor susţine vineri, pe scena Ateneului Român, un concert dedicat Centenarului Marii Uniri, cu lucrări reprezentative din repertoriul românesc şi universal.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Evenimentul, organizat de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale şi Filarmonica „George Enescu”, va începe la ora 19.00.

Concertul va debuta cu Rapsodia nr. 2, în re major, op. 11 de George Enescu şi va continua cu poemul simfonic „Acteon”, de Alfred Alessandrescu, Rapsodia pe o temă de Paganini pentru pian şi orchestră, op. 43, Suita „Carmen” de Georges Bizet, şi va fi încheiat cu Rapsodia nr.1, în la major, op. 11 de George Enescu.

Daniel Ciobanu, în vârstă de 26 de ani, este laureat al ediţiei 2017 concursului „Arthur Rubinstein” de la Tel Aviv. A studiat la Conservatorul Regal din Scoţia şi se specializează la Universitatea de Arte din Berlin. El a mai câştigat premiul întâi la ediţia a cincea a Concursului Internaţional de Pian de la Rio de Janeiro şi acelaşi trofeu la competiţia Unisa din Pretoria (Africa de Sud).

Dedicat în egală măsură muzicii simfonice şi operei, Christian Badea, consilier artistic şi prim-dirijor al Filarmonicii „George Enescu”, a concertat pe toate continentele şi în cele mai importante săli şi teatre de operă, printre care Metropolitan Opera (New York), Opera de Stat (Viena), Royal Opera (Londra), Carnegie Hall (New York), Suntory Hall (Tokio), Concertgebouw (Amsterdam).

Cariera sa este marcată de colaborări importante cu artişti de referinţă precum Leonard Bernstein, Mstislav Rostropovici, Placido Domingo, Renée Fleming, Natalie Dessay şi Thomas Hampson. Sub semnul Leonard Bernstein 100, centenarul naşterii artistului a fost sărbătorit la Filarmonica „George Enescu”, ultimele două concerte simfonice ale stagiunii trecute fiindu-i dedicate de maestrul Christian Badea - unul dintre discipolii cei mai de seamă ai faimosului compozitor, dirijor, pianist şi pedagog american.

Badea a condus orchestre de prim rang ale lumii, printre care Royal Philharmonic şi BBC Symphony (Londra), Filarmonica din Sankt Petersburg, Filarmonica Cehă, Amsterdam Philharmonic, Orchestre Philharmonique de Radio France, Accademia di Santa Cecilia Orchestra (Roma), RAI Orchestra Montreal Symphony, Filarmonica din Tokio, Pittsburg Symphony (Torino).

La Metropolitan Opera din New York a dirijat peste 160 de spectacole într-un repertoriu variat. În mai 2015, Christian Badea a dirijat la Ateneul Român actul al III-lea din „Parsifal“, după care, în deschiderea următoarei stagiuni a pus în scenă, în dublă calitate, de dirijor şi regizor, actul I din opera lui Richard Wagner. În decembrie 2017, Christian Badea a obţinut un succes extraordinar cu „Andrea Chénier“, de Umberto Giordano, la faimosul Teatro Colón din Buenos Aires, fiind invitat să revină în 2019. De asemenea, a semnat un contract de colaborare până în 2020 cu Opera din Sydney.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.