În dosarele societăţii panameze Mossack Fonseca se regăsesc destul de multe persoane legate de lumea artei, printre care moştenitoarea lui Picasso – fiica sa cea mică, Marina Ruiz-Picasso, acţionară la trei companii, nume cunoscute de colecţionari, precum ramura spaniolă a familiei Thyssen-Bornemisza, miliardarul chinez Wang Zhongjun şi Ella Fontanals-Cisneros, una dinte cele mai active colecţionare de artă din Miami, scrie Le Monde.
”Le Monde”, dar şi alte 108 redacţii de presă din 76 ţări, în coordonarea Consorţiului Internaţional al Jurnaliştilor de Investigaţie (ICIJ), au primit acces la o serie de informaţii inedite care aruncă o lumină crudă asupra lumii opace a finanţelor offshore şi asupra paradiselor fiscale, dar şi asupra felul ăn care se se comercializează arta.
Casele de licitaţii au manifestat un mare interes pentru soluţiile offshore, scrie Le Monde. Casa Christie, deţinută în prezent de François Pinault, a avut în trecut ca acţionar majoritar pe un miliardar britanic instalat în Bahamas, Joseph Lewis. În noiembrie 1997, Christie a intermediat ceea ce a fost numită "vânzarea secolului", tranzacţionarea, pentru un comision de două milioane de dolari, a colecţiei acumulate în peste cincizeci de ani de către un cuplu american, Victor şi Sally Ganz. Ei deţineau tabouri ale lui Picasso, precum şi lucrări ale avangardiştilor americani din anii ’60. Încasările, într-o singură seară a licitaţiei, au ajuns la 206 milioane de dolari.
"Vânzarea secolului" , aflăm din Panama Papers, este legată de Mossack Fonseca. Se pare că de fapt cei doi Ganz nu mai erau de fapt proprietarii de drept ai a colecţiei. Ei ar fi cedat-o cu câteva luni mai devreme, în 2 mai 1997, unei societăţi create special pentru asta prin Mossack Fonseca în Niue, o insulă din Pacificul de Sud, pentru suma de 168 milioane de dolari. Societatea se numea Simsbury International Corp, cu un consiliu de administraţei fantomă, format exclusiv din angajaţi Mossack Fonseca,iar proprietarul real s-a dovedit a fi acţionarul principal al Casei de licitaţii Christie, Joseph Lewis.
Această schemă se aseamănă cu ceea ce în tranzacţiile publice americane se numeşte ”garanţia celei de-a treia părţi”: atunci când e vorba de tranzacţii mari, casele de licitaţie garantează vânzătorilor obţinerea unei anumite sume indiferent de rezultatul final al licitaţei. Evident, pentru a minimiza riscul de a nu obţine aceste sume în cadrul licitaţiilor, casele de licitaţii negociază cu diverşi colecţionari sau potenţiali cumpărători participarea la licitaţie. Dacă totul merge bine, în final excedentul obţinut este împărţit între vânzători ,cumpărători şi casa de licitaţii. Practica este la limita legii, condiţia fiind ca interesul financiar suplimentar al casei de licitaţii să fie făcut public în prealabil. În cazul licitaţiei Ganz nu s-a întâmplat asta, iar imensul succes al licitaţiei a făcut ca acţiunile Christie sa urce brusc la bursă, lucru de care Joseph Lewis a profitat pentru a vinde partea sa din firmă, anul următor, în 1998, către François Pinault.
Dosarele Mossack Fonseca clarifică, printre altele, aspectele bătăliei duse între moştenitorii armatorului grec Basil Goulandris. La moartea acestuia, în 1994, se ştia că poseda o colecţie de artă estimată la 3 miliarde de dolari. În scurt timp a apărut informaţia că o mare parte din aceasta – 83 tablouri – a dispărut subit. Unul dintre nepoţi miliardarului a informat-o pe văduva miliardarului că lucrările erau de fapt proprietea unei companii panameze, Wilton Trading S.A.. Basil Goulandris le-ar fi vândut acesteia în 1985 pentru modica sumă de 31,7 milioane de dolari. Curios este faptul că, deşi creată în 1981, Wilton Trading S.A. nu a avut nevoie de un manager până în 1995, iar un procuror elveţian a descoperit - şi acest lucru face obiectul a două procese acum pe rol la Lausanne - , că cerneala de pe contractul de cesiune al tablourilor nici nu exista în 1985.
Wilton Trading S.A. a apelat la un şir de alte societăţi, fondate tot prin Mossack Fonseca, pentru a revinde tablourile din colecţia lui Goulandris. Astfel, Tricornio Holding a vândut un tablou de Bonnard (Jeune fille s’essuyant) prin Casa de licitaţii Sotheby în 2005, Heredia Holdings un Chagall, tot prin Sotheby, iar Jacob Portfolio Incorporated a vândut direct un Van Gogh către un colecţionar privat din California. Iată că toate aceste firme au acelaşi proprietar, Marie Voridis, rudă cu Doda Voridis, sora miliardarului Basil Goulandris.
În 2005, jurnalistul american Marc Spiegler a publicat în ”The Art Newspaper” un articol răsunător în care numea comerţul de artă ”ultima mare piaţă din lume fără reglementări ”. De atunci, însă, cifra de afaceri a acestui sector a crescut constant până la 55 miliarde de dolari (48,3 miliarde de euro) în 2014.
În 2015 a avut loc o scădere cauzată, după părerea experţilor, de scăderea vănzărilor de pe piaţa chineză. Experţii fac legătura între această scădere şi măsurile anticorupţie luate de guvernul chinez, precum interzicerea cadourilor de lux, în primul rînd fiind vizate operele de artă.
Un tablou pictat de Amedeo Modigliani, a cărui urmă a fost pierdută în ultimele decenii, este încă una dintre descoperirile suprinzătoare ale dosarelor Panama Papers, pictura fiind regăsită în proprietatea lui David Nahmad, care o deţine prin intermediul unui offshore, precizează Le Monde.
Scurgerea masivă de informaţii ar putea permite, astfel, rezolvarea unuia dintre marile mistere din istoria artei, cel creat în jurul operei de artă ”L'Homme assis appuyé sur une canne”. Litigiul duce până în vremea ocupării Parisului de către nazişti. Pictura, evaluată la 22 de milioane de euro, ar fi fost furată de nazişti de la Oscar Stettiner, un colecţionar evreu, care a fugit din capitala Franţei în 1939.Dispărut, aşadar, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, tabloul a apărut abia în 1996, la o licitaţie organizată de casa Christie's. O mică societate din Panama, International Art Center, a cumpărat tabloul cu 3,2 milioane de dolari.
Nepotul şi moştenitorul colecţionarului evreu, Philippe Maestracci, a încercat, de atunci, să recupereze pictura. ”Nu îmi pasă de bani. O fac pentru memoria bunicului meu”, a declarat el pentru Tribune de Genève. Acesta a acuzat familia Nahmad, una dintre cele mai celbre pe piaţa mondială de artă, că ar deţine, illegal, tabloul furat.
Această familie multimiliardară şi-a construit averea prin comerţul cu opera de artă, colecţia pe care o deţine fiind estimată la 4.500 de piese, dintre care 300 sunt tablouri ale lui Picasso. Potrivit revistei Forbes, colecţia lui Nahmad atinge o valoare de patru miliarde de dolari. În faţa justiţiei, familia Nahmad a afirmat că pictura nu le aparţine şi că aceasta ar fi în proprietatea International Art Center (IAC), o societate offshore. Afacerea Panama Papers, însă, a dezvăluit că acţionarii IAC sunt chiar membrii familiei Nahmad.
În scandalul Panama Papers sunt implicate mai multe personalităţi din domeniul culturii şi showbizului, precum regizorul de film Pedro Almodóvar şi fratele său, scenaristul şi producătorul de film Agustin Almodovar, actorul Jackie Chan şi regizorul de teatru Franco Dragone. Aceştia sunt acuzaţi că deţin averi considerabile în paradisurile fiscale.
Mai multe instituţii media au folosit documentele Mossack Fonseca pentru a expune afacerile şi conturile offshore ale elitelor politice din Franţa, Pakistan şi Arabia Saudită, precum şi ale unor staruri de film şi din sport.
Baza de date Panama Papers conţine informaţii despre mai mult de 200.000 de entităţi offshore, conectate la persoane de pe tot mapamondul. Informaţiile reprezintă un amalgam de e-mailuri, copii după paşapoarte, facturi care atestă plata telefonului sau a altor utilităţi, formulare bancare şi, desigur, mii de acte de înregistrare ale unor firme offshore.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
