Un nou acţionar a intrat în compania Clever Media Network, care deţine posturile Look TV, dar şi drepturile de difuzare pentru Liga I de fotbal. Este vorba despre Vasile Iuga, care a preluat 24% din Clever Media Network, anunţă Pagina de Media.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Iuga a condus compania de consultanţă PriceWaterHouseCoopers (pentru care a lucrat 26 de ani), iar în prezent este membru în boardul Patria Bank işi preşedintele consiliului de administraţia Ana Hotels.citate

El se va ocupa, în principal, de proiectul de televiziune de business al companiei, după cum a declarat pentru Paginademedia.ro, referindu-se la faptul că una dintre staţiile Look TV urmează să fie relansată ca staţie de business, în parteneriat cu Profit.ro.

"Voi fi asociat în companie dar, din punct de vedere operaţional, voi fi implicat mai mult în proiectul televiziunii de business. Am simţit că un astfel de proiect axat pe business şi pe educaţie economică mă atrage", spune Iuga.

În ceea ce priveşte proiectul postului de business, Vasile Iuga afirmă că acesta se doreşte o platforma de soluţii utilie economiei româneşti, dar şi una de educaţie economică.

"Ne dorim să fie o platformă care să poată dezvolta soluţii utile economiei româneşti, dar să contribuie şi la educaţia economică a societăţii", a spus Iuga, adăugând că va fi prezent şi în programele viitorului canal de business dezvoltat de Look TV în parteneriat cu Profit.ro.

Pachetul majoritar al Clever Media Network este deţinut de omul de afaceri Adrian Tomşa. Consiliul Naţional al Audiovizualului a fost anunţat oficial de schimbarea de acţionariat în această săptămână. 

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.