Expoziţia „Onoarea Naţiunilor. Ordine şi Decoraţii din patrimoniul MNIR” reuneşte 560 de piese, ordine, medalii, cruci, semne onorifice şi brevete, atât militare, cât şi civile, din 80 de ţări, multe dintre ele foarte rare, fiind cel mai mare proiect expoziţional de acest gen din ultimii 30 de ani din ţară. Piesele pot fi văzute de joi la Muzeul Naţional de Istorie a României.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ordinele Unirii (creat în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza), Mihai Viteazul şi Crucea Regina Maria (înfiinţate în timpul Primului Război Mondial), Ferdinand I şi Pentru Merit (instituite în perioada interbelică) sunt doar o parte dintre piesele deosebite, care pot fi admirate în cadrul secţiunii dedicate decoraţiilor româneşti.

Printre cele mai valoroase distincţii străine prezentate în cadrul expoziţiei se numără ordinele Vulturul Negru al Principatului Albaniei şi ordinul Orhideei Înflorite al Imperiului Manciurian, precum şi alte însemne ale statelor de pe celelalte continente.

Discursul expoziţional este completat cu portrete, picturi şi busturi din bronz şi din marmură ale unor personalităţi istorice care au primit diferite distincţii, precum regele Carol I, principele Ferdinand, domnitorii Alexandru Ioan Cuza, Alexandru D. Ghica, Barbu Ştirbei, Armand Călinescu şi Lascăr Catargiu.

Expoziţia va fi deschisă în perioada 13 august - noiembrie şi va putea fi vizitată de miercuri până duminică între orele 10.00-18.00.

În condiţiile impuse de starea de alertă din România, expoziţia nu va beneficia de un vernisaj. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.