Tradiţionalul spectacol open-air cu care Opera Naţională Bucureşti îşi deschide stagiunile a ajuns la a XIII-a ediţie. Anul acesta, Promenada Operei va avea loc sâmbătă, 23 septembrie, şi va cuprinde 12 ore de muzică, activităţi artistice inedite.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Evenimentul principal - Gala extraordinară Promenada Operei

Sâmbătă, începând cu ora 19.00, pe scenă se va desfăşura Gala Extraordinară Promenada Operei, cu participarea soliştilor, orchestrei, corului şi baletului Operei Naţionale Bucureşti dirijate de Iurie Florea.

Evenimentul va aduce pe scenă sopranele Madeleine Pascu, Marta Sandu Ofrim, Mihaela Stanciu, Bianca Mărgean, Simona Neagu, Sorina Munteanu, Crina Zancu şi Mădălina Barbu, mezzosopranele Mihaela Işpan, Oana Andra şi Sorana Negrea, tenorii Daniel Magdal, Alin Stoica, Lucian Corchiş, Andrei Petre şi Liviu Indricău, baritonii Cătălin Toropoc, Alexandru Constantin, Adrian Marcan, Iordache Basalic, Vicenţiu Ţăranu şi Ştefan Ignat, başii Marius Boloş, Leonard Bernad, Iustinian Zetea şi Filip Panait, prim-balerinii Cristina Dijmaru, Rin Okuno, Bogdan Cănilă şi Robert Enache. Spectacolul va beneficia de un concept de lumini şi videomapping original, iar regia poartă semnătura lui Alexandru Nagy. 

Dintre ariile şi duetele ce urmează a fi interpretate amintim: E strano… Sempre libera… din opera „La Traviata” de G. Verdi; La donna è mobile din opera „Rigoletto” de G. Verdi; Cavatina Largo al factotum din opera din opera „Bărbierul din Sevilla” de G. Rossini; Te Deum din opera „Tosca” de G. Puccini, Vissi d’arte din opera „Tosca” de G. Puccini, Udisti… Mira, di acerbe lagrime… Vivrà! Contende il giubilo din opera „Trubadurul” de G. Verdi, Nessun dorma din opera „Turandot” de G. Puccini.

La eveniment va fi prezent şi Baletul Operei Naţionale Bucureşti.

Accesul este liber şi se va realiza începând cu ora 12.00.

Opera Labirint

Opera Labirint este o călătorie sonoră în universul magic al Operei în care veţi fi ghidaţi de artiştii Studioului Experimental în Artele Spectacolului Muzical "Ludovic Spiess". Călătoria este regizată de Alexandru Nagy, susţinută de PopCola şi va avea loc din oră în oră, în grupuri de cel mult 50 de persoane, în intervalul orar 12.00-17.00 pe esplanada Operei Naţionale Bucureşti.

Experienţa Opera Labirint face parte din proiectul Opera Verde al Studioului Experimental în Artele Spectacolului Muzical "Ludovic Spiess" care îşi propune utilizarea şi reutilizarea responsabilă a resurselor în beneficiul noii generaţii de artişti.

Spaţiul destinat evenimentului este delimitat în trei zone specifice:
Zona A – zona de food court (rulote);
Zona B – scena (aprox. 1.000 de locuri);
Zona C – Opera Labirint şi zonă de relaxare cu hamace.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.