O scrisoare rară şi valoroasă a lui Cristofor Columb datând din 1493, furată în urmă cu mai mult de un deceniu din Biblioteca de Catalunya, a fost înapoiată Spaniei de către Statele Unite, după o investigaţie de şapte ani care a dus la descoperirea ei în Brazilia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Scrisoarea italianului Columb, în care „descoperitorul” Americii descrie rezultatele primei lui expediţii sub coroana spaniolă, a fost vândută de mai multe ori înainte de a fi furată, în 2004 -2005, ultima dată pentru mai mult de 1 milion de dolari unui colecţionar din Brazilia, a transmis Departamentul de Justiţie american citat de AFP.

Documentul era parte din colecţia Bibliotecii Cataloniei din 1918. El a fost imprimat la Roma de Stephan Plannck, în 1943, şi există doar 16 exemplare ale lui în întreaga lume.

„Suntem onoraţi să înapoiem documentul de importanţă istorică pentru Spania, adevăratul proprietar al său”, a spus procurorul David Weiss după ce a înmânat scrisoarea ambasadorului spaniol la Washington, Pedro Morenés.

În scrisoare, Columb povesteşte inceputul expediţiei lui finanţate de regina Isabel, după plecarea lui din portul Palos, în august 1492, şi tot ce s-a întâmplat în căutarea Indiilor până la sosirea în Lisabona, în martie 1493, şi zece zile mai târziu, în Spania, crezând că a descoperit Indiile Orientale.

Totul a început în 2011, când procuratura din Delaware şi poliţia vamală au primit o pistă: mai multe documente de secol XV au fost furate din biblioteci europene şi înlocuite cu copii, fără ca bibliotecarii ori autorităţile din aceste ţări să îşi dea seama.

Investigaţia, în care au fost implicate autorităţi din Spania, Franţa şi Brazilia, a demonstrat că scrisoarea furată a lui Columb fusese vândută în noiembrie 2005 pentru 600.000 de euro de doi librari italieni.

După ce s-a aflat că două exemplare ale aceleiaşi scrisori au fost furate şi înlocuite cu copii în biblioteci din Florenţa şi Vatican, în 2012 un expert a mers împreună cu un poliţist american la Biblioteca Cataloniei din Barcelona şi au demonstrat că versiunea scrisorii lui Columb aflată în posesia instituţiei era falsă.

În martie 2013, autorităţile au descoperit că scrisoarea a fost revândută - pentru ultima dată - în iunie 2011, pentru 900.000 de euro.

După mai multe etape de negociere, persoana care a cumpărat scrisoarea în Brazilia a fost de acord să o predea agenţilor în 2014.

Autorităţile continuă invetsigaţiile, iar până în prezent nu au fost făcute arestări.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.