O mumie veche de peste 30 de secole, aparţinând unui reprezentant al nobilimii din Egiptul Antic, Amenrenef, a fost descoperită pe 13 noiembrie în Luxor, în apropiere de ”Templul milioanelor de ani” închinat faraonului Tutmes al III-lea, informează Le Figaro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Mumia se află într-o stare de conservare foarte bună şi a fost găsită într-un mormânt de pe malul vestic din Luxor, un veritabil muzeu în aer liber, aflat la o distanţă de 700 de kilometri faţă de Cairo, a anunţat, duminică, Ministerul Antichităţilor din Egipt.

Descoperirea a fost făcută de o echipă de arheologi espanioli în apropiere de ”Templul milioanelor de ani” construit de un faraon din cea de-a 18-a dinastie, Tutmes al III-lea (1479 î.e.n.-1425 î.e.n.), cunoscut pentru faptul că a urmat la tron, în circumstanţe misterioase, soacrei sale, celebra regină Hatşepsut.

”Mumia, acoperită cu un cartonaj (straturi de in ţesute cu ghips, n.r.), este într-o stare foarte bună”, potrivit comunicatului Ministerului Antichităţilor. A fost găsită într-un sarcofag din lemn pictat în culori vii, într-un mormânt ce ar putea să dateze din a treia perioadă intermediară (1075 î.e.n. - 664 î.e.n.). Proprietarul ar fi fost un reprezentant al nobilimii, Amenrenef, purtător al titlului de ”servitor al casei regale”, potrivit textului de pe sarcofag.

Cartonajul mumiei ”prezintă numeroase decoraţii care reprezintă simboluri religioase din Egiptul Antic, precum zeiţele Isis şi Nephthys, desfăşurându-şi aripile, şi cei patru fii ai lui Horus”, potrivit directorului misiunii arheologice, Myriam Seco Alvarez.

Luxor, oraş din sudul Egiptului, care numără peste 500.000 de locuitori, este celebru pe plan mondial pentru vestigiile faraonice de pe ambele maluri ale Nilului, în apropiere de Valea Regilor. ”Templele milioanelor de ani” construite pe malul occidental al fostei capitale antice din Noul Imperiu (dinastiile XVIII-XX) continuă să îi umească pe arheologi, dezvăluindu-le noi comori.

Pe 17 martie 2016, opt splendide statui din granit negru, reprezentând divinitatea egipteană Sekhmet au fost descoperite în templul faraonului Amenhotep al III-lea. Potrivit arheologului german Hourig Sourouzian, statuile erau dispuse în jurul unui peristil, în prezent dispărut.

Ele nu au sunt însă primele statui ale acestei zeiţe războinice descoperite în acea zonă. De la începutul lucrărilor arheologice, 108 statui ale lui Sekhmet au fost descoperite în fostul mormânt al faraonului Amenhotep al III-lea. 

Mormântul faraonului Tutankhamon, aflat şi el tot în Luxor, a dezvăluit la rândul său, recent, câteva secrete. În luna martie, ministrul Antichităţilor din Egipt a confirmat existenţa a două camere secrete rămase neexplorate din 1922, anul descoperirii mormântului faraonic.

Potrivit arheologului britanic Nicholas Reeves, cele două ascunzători ar putea conţine mormântul legendarei regine Nefertiti. Pentru ministrul Antichităţilor Mamdouh al-Damati ar fi vorba mai degrabă de mormântul unei alte soţii a faraonului Akhenaton, tatăl lui Tutankhamon, sau al uneia dintre fiicele acestuia.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.