O lucrare semnată Banksy a fost furată dintr-o galerie de artă din Toronto, care îi dedică o expoziţie artistului urban britanic, iar poliţia din oraşul canadian a anunţat joi începerea unei anchete.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Gravura a dispărut duminică, iar reprezentanţii galeriei au cerut ajutorul poliţiei. „Am primit un apel legat de o pătrundere prin efracţie în vestul oraşului. Duminică, o gravură a lui Banksy a dispărut din expoziţie”, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei, citat de AFP.

Lucrarea „Trolley Hunters” prezintă trei bărbaţi care, în mijlocul unui câmp, sunt pe punctul de a ataca două cărucioare de supermarket goale.

Valoarea ei este estimată la aproximativ 35.000 de dolari, a mai spus reprezentantul poliţiei.

Expoziţia neautoriată de artist a fost inaugurată într-un spaţiu industrial din Toronto devenit galerie de artă şi face parte dintr-un turneu nord-american.

Este descrisă ca fiind cea mai mare expoziţie de până acum dedicată artistului urban a cărui identitate nu este cunoscută. Expoziţia reuneşte 80 de opere din colecţii private, între care sculpturi, picturi şi serigrafii, şi va fi deschisă până pe 11 iulie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.