O frescă care înfăţişează ceea ce ar putea fi un strămoş al pizzei italiene a fost descoperită pe peretele unei case din oraşul antic roman Pompei, a anunţat marţi Ministerul italian al Culturii, scrie Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Arheologii presupun că pâinea plată descrisă în pictură, alături de o cupă de vin, ar fi putut fi mâncată cu fructe precum rodii sau curmale, sau asezonată cu condimente şi un tip de sos pesto, a precizat Ministerul.

Deşi, din punct de vedere tehnic, nu poate fi considerată o pizza, deoarece nu are ingredientele clasice, cum ar fi roşiile şi mozzarella, ceea ce a fost găsit la Pompei "poate fi o rudă îndepărtată a mâncării moderne", potrivit unui comunicat.

Pompei, distrus de o erupţie a vulcanului Vezuviu în urmă cu aproape 2.000 de ani, se află la aproximativ 23 km de Napoli, patria modernă a pizzei italiene, un aliment protejat de UNESCO.

Fresca a fost descoperită în holul unei case care avea ataşată o brutărie, care a fost parţial excavată în secolul al XIX-lea şi unde săpăturile au fost reluate în ianuarie, a precizat Ministerul Culturii.

Situl Pompei, descoperit abia în secolul al XVI-lea, a cunoscut recent o explozie de activităţi arheologice menite să oprească anii de degradare şi neglijenţă, în mare parte datorită unui proiect de 105 milioane de euro (114,85 milioane de dolari) finanţat de UE şi încheiat recent.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.