Nicoleta Lefter şi Şerban Pavlu sunt protagoniştii unui spectacol de teatru imersiv ce suprinde atmosfera pregătirilor unei petreceri de Revelion din anii ’80 într-un apartament bucureştean.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„’88/’89” este primul proiect de teatru imersiv folosind tehnologia de realitate virtuală. El va putea fi vizionat începând din 13 noiembrie 2020.

Creat în 2019 de Iulia Rugină şi Oana Răsuceanu, „’88/’89” este un spectacol care transpune publicul în atmosfera specifică pregătirilor unei petreceri de Revelion din anii ’80 într-un apartament bucureştean. Anul acesta, cu ajutorul Spider Group, proiectul duce conceptul de experienţă imersivă la un nou nivel, folosind realitatea virtuală pentru a transpune spectatorul în mijlocul unei nopţi de Revelion din perioada comunistă.

Conceput special pentru spaţiul care îl găzduieşte, „’88/’89” va putea fi văzut în Ferestroika - proiect muzeal inedit, care reconstituie într-un apartament de trei camere din cartierul Militari viaţa cotidiană a unei familii de români din timpul ultimei decade a comunismului. Creat de doi tineri antreprenori în colaborare cu o serie de istorici şi muzeografi, Ferestroika îmbină istoria şi storytelling-ul într-un format interactiv, promovând ideea unei experienţe autentice, senzoriale.

Iulia Rugină şi Oana Răsuceanu se află la prima colaborare în teatru, cele două lucrând impreună în calitate de co-scenariste ale filmelor „Breaking News”, „Love Building”, „Captivi de Crăciun” şi „Să mori de dragoste rănită”.

„’88/’89” este un proiect cultural realizat de Asociaţia Culturală pentru Educaţie prin Artă, co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN).

Din motive de siguranţă, în contextul pandemiei de Covid-19, numărul maxim de spectatori la fiecare reprezenţatie este 4.

Programul poate fi modificat, în funcţie de prevederile Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă.

Programul de proiecţii şi alte detalii vor fi disponibile în curând pe paginile de Facebook ale ACEA şi Ferestroika.

Accesul va fi posibil exclusiv pe bază de rezervare în avans (în limita locurilor disponibile), la adresa rezervari8889@gmail.com.
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.