Gigantul american de streaming Netflix a anunţat, miercuri, că şi-a dublat investiţia în Marea Britanice ajungând la un miliard de dolari în 2020, în ciuda dificultăţilor legate de pandemie, scrie AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cheltuielile Netflix pentru filme şi seriale pe teritoriul britanic au crescut, în condiţiile în care erau de 500 de milioane de dolari în 2019, potrivit unui purtător de cuvânt al grupului, confirmând informaţii ale cotidianului The Guardian. 

În total, 50 de programe au fost finanţate de Netflix anul acesta, precum celebrul serial "The Crown" despre familia regală britanică, şi asta în ciuda perturbărilor cauzate de pandemie.                

Criza sanitară a provocat stoparea filmărilor în timpul stării de urgenţă din primăvară. Filmările au putut fi reluate în condiţii sanitare stricte, atunci când cererea a crescut.              

"Marea Britanie este o piaţă incredibil de importantă pentru Netflix şi suntem mândri că am suplimentat investiţiile", potrivit purtătorului de cuvânt.                           

"The Crown", "Sex Education" şi "The Witcher" se află între producţiile britanice care vor fi urmărite de lumea întreagă", a adăugat el.

Netflix s-a angajat să producă în Marea Britanie pentur mai mulţi ani printr-un acord cu studiourile Shepperton din vestul Londrei, unde au avut loc filmări la "The Old Guard" cu Charlize Theron. 

Potrivit The Guardian, Marea Britanie este cel mai important centru de producţii după Statele Unite pentru Netflix care ar fi cheltuit 17 miliarde de dolari anul acesta în toată lumea pentru programele sale. 

În total, cheltuielile pentru producţii de film, între care noul "James Bond" - "No Time To Die" şi serialele din Marea Britanie se ridică al 3,7 miliarde de lire sterline în 2019, potrivit cifrelor oferite de asociaţia care se ocupă de sectorul cinematografic. Din această sumă, 2 miliarde de lire sterline au finanţat filme şi 1,7 miliarde serialele, majoritatea produse de Netflix, Amazon şi Disney.              

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.