O reproducere a celebrului dormitor din filmul "2001: O Odisee spaţială/ ''2001: A Space Odyssey" este expusă la Washington, la Muzeul Aerului şi Spaţiului, la 50 de ani de la lansarea capodoperei lui Stanley Kubrick, notează AFP.
Vizitatorii pot studia camera de opt pe zece metri, în care doctorul David Bowman îmbătrânea la finalul filmului, înainte de a renaşte.
Recreată identic, lucrarea intitulată "The Barmecide Feast", impresionează prin lumina agresivă, aşa cum a fost surprinsă pe peliculă de Kubrick.
Publicul va putea să aprecieze "mediul fizic din jurul obiectelor expuse", pat, scaune, tablouri şi sculpturi, a explicat pentru AFP curatorul Martin Collins.
"Pentru Kubrick, era important ca lumina să nu vină de la reflectoare ci să fie integrată în scena însăşi", adaugă el, explicând intensitatea degajată de această cameră în stil neoclasic.
Instalaţia, montată de artistul britanic Simon Birch, este pentru Muzeu un mijloc de a-i aduce un omagiu filmului lui Kubrick, considerat unul dintre cele mai mari din istoria cinematografiei.
Înaintea unor filme de succes ca "Star Wars" sau "Blade Runner", cineastul american a revoluţionat genul ştiinţifico-fantastic cu acest lungmetraj epic şi metafizic, co-scris împreună cu britanicul Arthur C. Clarke.
Lansat în aprilie 1968 în Statele Unite, "2001: A Space Odyssey" a marcat epoca, evocând filosofic subiecte precum cucerirea spaţiului şi evoluţia speciei umane.
Cu un an înainte ca Omul să păşească pe Lună pentru prima dată, "oamenii erau preocupaţi de viitorul lor. Era o perioadă, în anii 1960, când, atât în Statele Unite ca şi în Uniunea Sovietică, progresele ştiinţifice şi tehnologice erau foarte spectaculaose", analizează Martin Collins. "Dar acest progres venea cu multe întrebări, mai ales despre viitorul umanităţii", adaugă el. Filmul a răspuns într-o anumită manieră la acestea.
Una dintre particularităţile filmului, care merită onorată de muzeu, este respectul pentru rigoarea ştiinţifică. Spre deosebire de "Star Wars", de exemplu, realitatea liniştii în spaţiu este observată. Timp de zeci de minute, spectatorii sunt atraşi în scene fără zgomot şi dialog, dând astfel filmului un ritm lent şi fascinant.
"Scenele în spaţiu se înscriu în cunoştinţele despre ştiinţă de la începutul anilor 1960", a explicat Martin Collins.
"Kubrick şi Clarke erau foarte atenţi la precizie. Dar când vorbesc despre viitorul omenirii, ne introduc în speculaţii", adaugă el.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
