National Gallery şi Tate Modern, care se numără printre cele mai reputate muzee britanice, au anunţat marţi că îşi redeschid porţile din 8, respectiv 27 iulie, cu rezervare prealabilă, după trei luni de închidere din cauza pandemiei de coronavirus, scrie AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ţara cea mai afectată din Europa de pandemie cu mai mult de 43.000 de morţi, Regatul Unit trece sâmbătă la o nouă etapă majoră pentru a ieşi din izolarea impusă la sfârşitul lui martie pentru a lupta contra propagării virusului, cu redeschiderea pub-urilor, restaurantelor şi a muzeelor. 

Vor mai trece câteva zile până ce marile instituţii ale Londrei se vor redeschide.                

Primul mare muzeu britanic care va fi redeschis, National Gallery din Londra, va primi vizitatorii începând de miercuri, cu măsuri care să le asigure siguranţa, profitând de experienţa muzeelor europene şi americane care deja s-au redeschis, a anunţat marţi muzeul într-un comunicat.

Vizitatorii vor descoperi expoziţiile Tiziano sau Nicolaes Maes, numai după ce îşi vor dezinfecta mâinile. Au fost create trasee de vizitare, iar muzeul le recomandă vizitatorilor să poarte măşti.               

Muzeul, care a primit 5.7 milioane de vizitatori în 2018, a instalat şi filtre mai eficiente în sistem de climatizare.                

Tate Modern, care a găzduit aproape 5,9 milioane de vizitatori în 2018, se va redeschide pe 27 iulie, la fel ca şi celelalte muzee Tate. La Londra, Tate Modern găzduieşte o retrospectivă Andy Warhol, Tate Britain o instalaţie a artistului britanic Steve McQueen.

Regatul Unit a impus o carantină obligatorie de 14 zile pentru persoanele care sosesc pe teritoriu pentru a evita importarea de noi cazuri, dar Guvernul trebuie să publice o listă a ţărilor ai căror cetăţeni vor fi exceptaţi de la regulă.                

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.