Monumentala lucrare „Atacul de la Smârdan” de Nicolae Grigorescu, aflată în patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie a României (MNIR), va putea fi văzută după o absenţă de mai bine de 20 de ani din atenţia publică, în expoziţia „În jurul Atacului de la Smârdan. Pictori ai Războiului de Independenţă în colecţia MNIR” care va fi deschisă joi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Lunga istorie de vasalitate faţă de Imperiul Otoman a principatelor române nu demult unificate într-un singur stat, a luat sfârşit odată cu participarea victorioasă a României la Războiul Ruso-Turc din anii 1877-1878. Lupta pentru independenţă, dusă în plin veac al naţiunilor preocupate să-şi afirme supremaţia, identitatea ori, după caz, neatârnarea, a oferit prilejul imortalizării unei noi ipostaze a poporului român, pregătit să-şi demonstreze eroismul şi sacrificiul pentru neam şi ţară. Aceste atribute devin laitmotivele repertoriului de imagini care iau naştere în timpul conflictului, graţie artiştilor deveniţi corespondenţi de front. Alături de Carol Popp de Szathmari, pictorul şi fotograful oficial al domnitorului Carl I, pictorii Nicolae Grigorescu, Sava Henţia şi George Demetrescu Mirea sunt trimişi pe frontul Războiului de Independenţă pentru a imortaliza bravura ostaşilor români în lupta împotriva unui inamic istoric.

Ca omagiu, la împlinirea a 185 de ani de la naşterea pictorului Nicolae Grigorescu, respectiv 145 de ani de la emanciparea României de sub dominaţia otomană, proiectul expoziţional prezintă o selecţie de peste 50 de lucrări de artă şi obiecte reprezentative. Corpusul de lucrări semnate de pictorii de front ai Războiului de Independenţă este secondat de evocări ulterioare ieşite din penelul ori peniţa generaţiilor de artişti care li s-au succedat. Lucrări tributare îndeosebi operei grigoresciene, aparţinând pictorilor Ştefan Luchian, Oscar Obedeanu şi Emilian Lăzărescu sunt incluse, de asemenea, în expoziţie.

Tabloul „Atacul de la Smârdan” se află din nou pe simezele expoziţiei, la fel cum sunt şi alte opere ale lui Nicolae Grigorescu, realizate după întoarcerea de pe front, potrivit MNIR.

În expoziţie, vor fi mărturii plastice semnate de Sava Henţia, ataşat la Ambulanţa Română, cuprinzând deopotrivă impresii grafice de moment şi compoziţii în ulei elaborate la revenirea în atelier. Prezent în expoziţie prin secvenţele fixate pe pelicula aparatului de fotografiat, filele albumului Suvenir din Resbelu 1877-78, realizat de Carol Popp de Szathmari, întregesc incursiunea în iconografia evenimentului.

O parte dintre acestea sunt prezentate pentru prima dată în urma restaurării, în timp ce o serie de lucrări au un caracter inedit, nemaifiind expuse până acum.

Expoziţia „În jurul Atacului de la Smârdan. Pictori ai Războiului de Independenţă în colecţia MNIR” va fi deschisă joi, începând cu ora 13ꓽ00, la sediul muzeului din Calea Victoriei nr. 12, Bucureşti. Este curatoriată de Erica Ioja, muzeograf în cadrul Secţiei Muzeul Naţional Filatelic, alături de dr. Cornel-Constantin Ilie, directorul adjunct al muzeului.

Operele de artă au fost restaurate de către dr. Romeo Gheorghiţă, Sorina Gheorghiţă şi Andreea Teodorescu.

Expoziţia va putea fi vizitată în perioada septembrie 2023-februarie 2024, de miercuri până duminică, între orele 10.00-18.00.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.