Mircea Cărtărescu, care a primit, duminică, Premiul Naţional de Poezie ”Mihai Eminescu”, a mulţumit pe Facebook pentru recompensă şi a ţinut să precizeze că acest premiu nu are nicio legătură cu scandalul din jurul Uniunii Scriitorilor şi că îl consideră desupra lumii literare, apreciere făcută în urma criticilor pe care şi le-a atras din partea unora dintre scriitori.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Mulţumesc membrilor juriului care mi-a acordat Premiul naţional de poezie ”Mihai Eminescu” şi municipalităţii Botoşanilor. Mulţumesc, de asemenea, celor ce-au înţeles că acceptarea de mine a acestui premiu n-are nicio legătură cu scandalul din jurul Uniunii Scriitorilor, că ea nu legitimează pe nimeni şi nu spală imaginea nimănui”, a scris pe Facebook câştigătorul. 

Mircea Cărtărescu a fost criticat de mai mulţi scriitori în spaţiul virtual. Radu Vancu l-a felicitat pe Cărtărescu pentru premiu şi a apreciat că ”Felicitările mele vin, totuşi, à coeur serré - fiindcă premiul Eminescu, în acest context, nu e doar despre literatură. Ci despre încercarea lui Nicolae Manolescu de a-l folosi pe Mircea Cărtărescu pentru o spălare de imagine a USR & a sa proprie. Bănuiala mea e că, ştiind foarte bine asta, MC a acceptat în acest an premiul (spre deosebire de anul trecut) pentru a mai anula o parte din tensiunile & disensiunile care fragmentează lumea literară românească - aşa cum a făcut anul trecut acceptând deopotrivă premiul USR & premiul Observatorului cultural”.

”Premiul «Eminescu» pentru poezie e un proiect cultural vechi şi de prestigiu, pe care eu îl văd deasupra agitaţiei lumii literare. Orice astfel de proiect merită să meargă înainte, chiar şi după deraieri triste, pentru că altfel cei care pierd sunt poeţii şi poezia”, a mai scris Mircea Cărtărescu.

Celina Petrescu a adăugat tot pe Facebook: ”Mi se pare cumplit că acum Mircea Cărtărescu a devenit un fel de poliţă de asigurare pentru Preşedintele USR. Ce dramă totuşi, să iei un premiu meritat în contextul unei strategii personale a cuiva. Adică să fii şi tu acolo o piesă pe tabla de şah... nu eşti chiar nebunul sau tura... dar tot piesă din Game-ul cuiva eşti. E o dramă... îmi pare sincer rău pentru Mircea Cărtărescu. Nu merita comedia asta. Diavolul locuieşte în premii”.

Premiul Naţional de Poezie ”Mihai Eminescu” s-a acordat pe 15 ianuarie, la Botoşani, iar câştigătorul a primit titlul de Cetăţean de Onoare al oraşului, potrivit hotărârii Consiliului Local.

Mircea Cărtărescu a mai fost nominalizat şi în ediţiile 2014 şi 2015. 

Mircea Cărtărescu s-a născut pe 1 iunie 1956, în Bucureşti. A scris poezie, proză, eseistică, critică literară.

A făcut parte din cercul poeţilor optzecişti care au frecventat cenaclul literar condus de criticul Nicolae Manolescu. A publicat numeroase volume bine primite de public şi de critici, precum ”Levantul”, ”Travesti”, trilogia ”Orbitor” şi ”Solenoid”.

Romanul ”Nostalgia” a primit în 2005 Premiul literar ”Giuseppe Acerbi“.

Scriitorul a primit Premiul Internaţional pentru Literatură de la Vileniča (2011), Premiul Internaţional pentru Literatură ”Haus der Kulturen der Welt“ (2012), Premiul internaţional pentru literatură, la Berlin (2012), Premiul Spycher - Literaturpreis Leuk, în Elveţia (2013), Marele Premiu al Festivalului Internaţional de Poezie de la Novi Sad (2013), Premiul Tormenta en un vaso, Spania (2014), Premiul Euskadi de Plata, San Sebastian (2014), Premiul cărţii pentru înţelegere europeană al oraşului Leipzig, în 2015, şi Premiul de stat al Austriei pentru literatură europeană, în 2015.

Anul acesta, Mircea Cărtărescu a fost recompensat şi cu marele premiu decernat de Uniunea Scriitorilor din România.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.